Continuăm seria de analize pe tema votului popular. Mai exact, a modului în care selectăm din „oferta electorală”, candidați sau partide. În cazul promisiunilor lansate în spațiul public, românii au o experiență tristă. Mai ales dacă ne referim la perioada 1995-2009. Am văzut programe potrivit cărora România devenea centrul universului, am văzut candidați care au promis că vor restructura din temelii clasa politică. Lucrurile s-au schimbat oarecum dar, nu vă bucurați. Mai este mult până departe.

Mulți europeni se întreabă cum au putut americanii să voteze, pentru funcția supremă în stat, un condamnat penal, un violator, demagog, grobian, un misogin, etc. Noi nu înțelegem logica, nu înțelegem scopul, nu pricepem nici măcar contextul (nord-american). Fiecare cu „bula” lui... Și uite așa, alegerile americane din noiembrie 2024 se pot transforma într-o LECȚIE. Musai de învățat la școală, în comunitate, politică sau... pur și simplu.

„Liderii carismatici pot crea și menține un mediu de lucru în care oamenii vor găsi motive să se angajeze emoțional și intelectual în dezvoltarea afacerilor companiei sau a grupului din care fac parte”. Așa încep cursurile dedicate aspiranților la dobândirea unei calități pe care o consideram până nu demult ca fiind un dar venit doar de la „mama natură”: carisma.

Prima întrebare, eterna întrebare, pe care o lansăm în spațiul public cu ocazia alegerilor (de orice fel) este „eu cu cine votez?!”. Din păcate, după 34 de ani de libertate electorală, răspunsul nu s-a schimbat: cu răul cel mai mic!

Interesant cum mulți „mor” de dragul democrației, apropo de „eliminarea” Șoșocii din cursa pentru Cotroceni. „Poporul trebuie să decidă, nu CCR”, este principala tiradă pe care o aud în această perioadă. Sau „atâta timp cât nu a fost condamnată, are voie să candideze”. Mi-i și imaginez pe acești lideri politici, sau de opinie, cum se tăvălesc ei noaptea-n insomnie (pe bani publici, nu pe saltea) de grija libertăților civile.

Un proiect de Hotărâre de Guvern face valuri în domeniul medical: institutului „Cantacuzino” i se va permite să scoată la vânzare licențele de cercetare pe care le deține.

Valentin Lazea, economistul șef al Băncii Naționale, s-a apucat iar să dea sfaturi românilor despre cum să trăiască (în sărăcie). Nu ar fi o problemă, astfel de sugestii sunt binevenite. Numai că, și de data aceasta, domnul Lazea, chinuit probabil de salariul de la Banca Națională, ne spune așa: „Nu vă mai așteptați să vă crească nivelul de trai, deja trăiți cu mult peste posibilități”.

Anunțul oficial al lui Klaus Iohannis a provocat reacții mai mult decât interesante. Fie că vorbim de România sau de alte țări din Europa. Pe unii dintre noi ne-a îngrozit ideea ca Iohannis să ajungă șeful NATO, pe alții i-a înfuriat (mulți la număr) iar destul de puțini s-au bucurat.

Declarațiile lui Donald Trump, referitoare la posibilitatea de a „lăsa Rusia să facă ce naiba vrea cu membrii NATO”, au provocat europenilor dezamăgire și chiar furie. Sigur, ar trebui să rămânem calmi și să judecăm lucrurile „la rece”. Greu de făcut asta dacă ne uităm puțin în urmă și ne aducem aminte... Mai ales că țările „mari” uită prea des de statele „mici”. Evident însă, NATO rămâne singura noastră șansă. UE la fel.

Că lumea asta are nevoie de un psihiatru de geniu și nu de un economist de Nobel, am mai spus/scris. Din păcate însă, nu avem ce face, guvernanții au un comportament similar analfabeților funcționali, susținuți puternic de paleta uluitoare de analiști economici care habar nu au cum arată lumea reală. Sau, au habar dar sunt prea mulți bani în joc. Că deh, mai vin și ceva campanii electorale.

Dincolo de modul aberant în care toată lumea (în special unii jurnaliști ori analiști) se dă de ceasul morții să dovedească modul catastrofal în care Guvernul a gestionat „dosarul dronelor rusești”, este cert un lucru: politica unei comunicări „discrete” nu funcționează într-un război. Pentru că, să fim foarte clari, România și NATO se află într-o situație de conflict încă din 24 februarie 2022, momentul în care RuZia a atacat Ucraina.

Parcursul antreprenorial este diferit pentru fiecare om în parte. Unii spun că au fost mai norocoși, alții mai puțin norocoși, alții renunță după primul an. Știm deja că nu toți oamenii sunt făcuți să fie antreprenori, pentru asta ai nevoie de reziliență, cunoștințe, capacitatea de adaptare la nou și oameni. Dar, un singur om poate face diferența. Acel om care te poate ghida către ce ai nevoie cel mai mult, poate să-ți asculte gândurile când simți că nu mai poți, te poate ajuta cu un sfat.

Pe plan mondial, pagubele înregistrate în urma catastrofelor naturale, potrivit aprecierilor unor experţi şi jurnalişti, depăşesc 3.000 mld. USD. Şi ne referim doar la secolul XXI. Au fost 7.500 „dezastre majore înregistrate” din 2000 până în 2021. S-au pierdut 1,3 milioane de vieți și au fost afectate 4 miliarde de oameni. Se estimează că în acest secol își vor pierde viața, numai în urma seismelor, între 2,6 milioane și 3,1 milioane de persoane.

Vă mai aduceți aminte de celebrul formular (ANAF) online care se depunea la... etajul 2? Ei bine, dacă ați uitat, iaca, ITM-ul este pe cale să transforme REVISAL într-o bază de date... la etajul 1, de data aceasta. ITM București a anunțat că de la mijlocul lunii februarie suspendă procedura online de „preluare a registrului de evidență a salariaților și eliberarea parolei de acces”. Aceste lucruri se vor face doar la... ghișeu. Ce e aia „online”? Un moft. Era digitalizării? Nici vorbă! Alt moft.

Impozite şi taxe. Două cuvinte care dau fiori oricărui contribuabil. Ele nu au fost inventate în istoria modernă, doar au fost aduse la perfecţiune. Dau fiori nu neapărat din cauza valorii lor ci a birocraţiei şi măsurilor coercitive pe care le aduc. Se mai spune că, atunci când guvernanții se confruntă cu o problemă, oricare, mai inventează o taxă ca să o rezolve. Nu în ultimul rând, există o mare întrebare legată de fiscalitate – sunt oare impozitele și taxele morale? Sau măcar echitabile?

La momentul în care cădea Zidul Berlinului, anul 1989, erau 16 ziduri de graniță în lume. Acum am „evoluat” ... sunt 80. Este adevărat, zidurile au dat impresia de siguranță și superioritate. Depinde însă de pe ce parte a zidului privești. Dacă în trecut lucrurile erau simple și „zidul” avea rol de fortificație, în epoca noastră s-a ajuns la un „rafinament” incredibil. Există ziduri anti-săraci, ziduri anti-migrație, anti-contrabandă, ziduri religioase, ziduri pentru fortificarea granițelor.

Noile condiții economice și geopolitice au transformat PNRR-ul într-o sursă de dispute în interiorul Uniunii Europene. România și Portugalia sunt cele mai active state care cer, oficial, renegocierea unor capitole din PNRR. În spatele lor s-au aliniat și alți membri ai Uniunii, neoficial. România, are și alte motivații – de la incapacitatea tehnică de a absorbi (în termenele agreate) cele 29 de miliarde de euro, până la imposibilitatea de pune în practică unele reforme asumate (vezi pensiile).

Guvernul caută bani peste tot. Și pentru că a promis că nu introduce taxe noi, le crește pe cele existente. Nu există argumente solide în acest sens, nu există simulări vizavi de efectele asupra evaziunii. Datele existente, puține, nu arată foarte încurajator.

Să fii oligarh rus nu este o chiar o binecuvântare eternă. Odată vândut sufletul, cu siguranță va veni și nota de plată. Iar de cele mai multe ori, prețul este uriaș. Nu există păsuire, nu există o a doua șansă. Și apropo de preț, de multe ori îl plătește și familia oligarhului. Însă într-un regim politic precum cel din Rusia (sau URSS, nu contează) viețile oamenilor au prea puțină importanță.

Toată lumea a auzit despre impozitarea bacșișului, de la 1 ianuarie 2023. Unii mai răi ar putea spune că în România se impozitează și „atenția”. Normal, nu este chiar așa, sunt multe țări civilizate au implementat bacșișul pe nota de plată. Mai civilizat, nu? Da, dar mai birocratic. Ceea ce înseamnă bani în plus.