Prima întrebare, eterna întrebare, pe care o lansăm în spațiul public cu ocazia alegerilor (de orice fel) este „eu cu cine votez?!”. Din păcate, după 34 de ani de libertate electorală, răspunsul nu s-a schimbat: cu răul cel mai mic!
Dacă lucrurile nu stau chiar așa? Dacă avem și alte opțiuni însă nu suntem suficienți de înțelepți din punct de vedere electoral? După experiențele avute, este clar că ar trebui să studiem mult mai bine „oferta”. Totuși, la ce să ne uităm?
Evident, nu stăm să reinventăm roata (electorală). Avem nevoie doar de puțin timp și un pic de organizare. Să nu vă pară o pierdere de timp sau un efort inutil. Am cheltuit, din 1990 încoace, 1 miliard de euro doar pentru organizarea alegerilor. Apoi, ideea este că, de fapt, „angajăm” oamenii care să ne ajute să prosperăm, să se ocupe de ceea ce noi, individual, nu putem – administrarea nevoilor societății. Despre asta este vorba, „a alege pe cineva” înseamnă, de fapt, să „angajezi persoana potrivită” într-un post public.
Nu avem decât să ne uităm la „ofertă”. Uitați de pasiunile politice, de afinitățile de moment. Primul lucru pe care NU trebuie să-l mai facem este să „băgăm mâna în foc” pentru vreun politician. Puneți sub semnul întrebării orice intenție declarată. Și doi, are mare valoare un vechi proverb coreean: să nu credeți nimic din ce auziți și doar jumătate din ceea ce vedeți.
Bun, presupun că toată lumea vă spune ce NU trebuie să faceți. Reversul este însă la îndemână.
O mică listă de acțiuni
- Stabiliți-vă prioritățile, interesele. Ce ați vrea să se întâmple în comunitatea din care faceți parte? Care sunt aspirațiile dumneavoastră? Ce vă doriți pentru copiii dumneavoastră? În funcție de toate acestea, evaluarea devine mult mai clară, mult mai simplă.
- Cu siguranță ați auzit discuții și dezbateri suficiente pe tema „doctrinelor”. Atenție însă, în zilele noastre doctrinele s-au „topit” în multitudinea de interese, s-au estompat de când s-au acutizat presiunile economice și sociale. „De stânga” a devenit „de dreapta” și viceversa. Extremele nu mai sunt ce-au fost și, aveți dreptate, nu rare sunt cazurile în care eticheta „extremist” este atașată unui candidat (sau partid) doar pentru simplul motiv că este anti-sistem. Neînsemnând că noul sistem propus ar fi, în esență, altceva...
- Scoateți de pe lista favoriților candidații „poeți”, cei care vin în fața dumneavoastră fără nici un program articulat. Vorbele nu au valoare, avem nevoie de echivalentul unui „contract”. Unii îi spun „program de guvernare” dar, acesta poate fi viabil doar în cazul alegerilor generale și europarlamentare.
- Uitați-vă pe CV-urile candidaților (dacă este vorba de liste de partid căutați lucruri despre persoanele cu istoric public). Acum este foarte simplu, puteți afla rapid ce a mai promis, ce a realizat, minciunile, controversele, scandalurile, aflierea doctrinară.
Și uite așa, ajungeți la atractivitatea candidatului, la carismă. Pe românește, la capacitatea acestuia de a mobiliza masele, de a explica coerent ce dorește să facă, la voința acestuia de a se înconjura cu oameni capabili. Fiți atenți la limbajul mimico-gestual al candidatului. De exemplu, dacă i se spune să privească drept spre cameră și să transmită un mesaj alegătorilor iar el nu face asta, sau ochii lui evită „contactul direct”, atunci ar trebui să apară semnele de întrebare.
Despre carismă voi scrie în materialul următor. Unii se nasc cu ea, alții, la fel de deștepți, o studiază, o învață. Iar în episodul 3 vă voi scrie despre „programele de guvernare”. Asta apropo de promisiuni...