
Marina pakistaneză va găzdui militari şi echipamente din 50 de ţări în cadrul unor exerciţii maritime care vor începe pe 10 februarie, potrivit Reuters.
Siria a solicitat oficial, miercuri, asistenţă din partea Uniunii Europene şi a anunţat că aproape 300.000 de oameni au rămas fără case, în urma cutremurelor de luni, informează News.ro, care citează BBC şi Reuters.
Reţeaua de socializare Twitter a fost restricţionată miercuri în Turcia, a anunţat Netblocks, o organizaţie de supraveghere care monitorizează securitatea cibernetică şi activitatea internetului.
Franţa intenţionează să cheltuie până la 160 de milioane de euro pentru a rezolva problema surplusului de vin, prin transformarea vinului în alcool industrial, a anunţat Ministerul Agriculturii de la Paris, transmite AFP.
Minuni în Turcia. Salvatorii au reușit să scoată mai mulți copii de sub ruinele unor clădiri puse la pământ de cutremurele de luni. Printre aceștia se numără și un băiețel de nici 10 ani.
Armata ucraineană încearcă să protejeze localităţile aflate pe linia frontului pentu a opri avansul ruşilor Armata rusă face mici progrese, însă înregistrează pierderi uriaşe Rapoartele ucrainene estimează că peste 1000 de militari ruşi ar fi murit într-o singură zi, cei mai mulţi de la începutul invaziei Ruşii estimează că peste 6500 de militari ucraineni au fost lichidaţi într-o săptămână Zelenski aterizează la Londra. Îl întâlneşte pe premierul Rishi Sunak
Un tribunal irakian a condamnat la închisoare un YouTuber şi o TikTokeriţă pentru conţinuturi considerate "indecente şi care aduc atingere decenţei şi bunelor moravuri publice", au informat autorităţile judiciare irakiene, relatează AFP, citată de...
Turcia a cerut României suplimentarea echipei de căutare-salvare, astfel că miercuri încă 57 de salvatori merg spre zona calamitată în urma cutremurelor. Lor li se adaugă doi medici, doi asistenţişi voluntarii de la Grupul Câinilor Utilitari.
Comisia Europeană a adoptat o recomandare menită să stabilească obiective comune de stimulare a rezilienţei în faţa dezastrelor în domeniul protecţiei civile. Este vorba de modalităţi prin care ţările europene să fie mai bine pregătite pentru a face faţă pericolelor naturale, cum ar fi cutremurele.
Grupul ceh PPF donează peste 200.000 de euro pentru ajutorarea victimelor cutremurelor devastatoare din Turcia. De asemenea, un complex industrial deținut de PPF în Adana, oraș lovit de seisme, va oferi adăpost celor care și-au pierdut casele.
Oamenii care sunt acum îngropați de vii sub dărâmături în Turcia și Siria se confrunta cu răni traumatice, foame, sete, temperaturi sub zero grade, praf care le îngreunează respirația. Există riscul izbucnirii unui incendiu din conductele de gaz deteriorate dar și să se înece din cauza apei care țâșnește din conductele sparte. Misiunea echipelor de căutare și salvare este să-i găsească și să-i scoată afară cât mai repede, a explicat pompierul Rob Davis pentru Sky News.
Există indicii puternice care arată că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a decis să furnizeze racheta care a doborât zborul MH17 al Malaysia Airlines deasupra Ucrainei Însă nu există nicio perspectivă realistă de a-l urmări în justiţie, au declarat miercuri anchetatorii.
Jurnalistul Andrzej Poczobut, personalitate a minorităţii poloneze din Belarus, a fost condamnat, miercuri, la opt ani de închisoare pentru „incitare la ură”, conform unui comunicat al justiției bieloruse. Pedeapsa prevede detenţia într-un „lagăr penitenciar cu regim sever”, a precizat instanţa supremă în comunicatul citat.