
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat joi că instituţia pe care o conduce şi-a îndeplinit obiectivele din programul de guvernare în proporţie de sută la sută.
Curtea Constituţională a României (CCR) a admis joi o sesizare referitoare la întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale, excepţie ridicată de omul de afaceri Adrian Mititelu în dosarul în care a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare pentru evaziune fiscală. Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat că nu poate face speculaţii şi a arătat că, dacă va fi necesar, în cadrul iniţiativei legislative cu privire la Codul penal, Ministerul Justiţiei va viza şi articolul respectiv.
Adina Florea, fosta șefă a Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), a scăpat joi, 26 mai, de urmărirea penală în dosarul deschis după ce Darius Vâlcov a publicat un protocol secret încheiat între SRI și Parchetul General (PÎCCJ). Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă.
Fostul președinte Traian Băsescu a deschis la Curtea de Apel Bucureşti (CAB) un al doilea proces împotriva Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP). Băsescu cere să fie anulată decizia prin care i-a fost retras dispozitivul de protecţie şi pază cuvenit foştilor preşedinţi, transmite Agerpres.
Cristian Popescu Piedone a depus contestație la executarea pedepsei de 4 ani primită în Dosarul Colectiv. Aceasta este o cale extraordinară de atac și a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București pe data de 19 mai. Primul termen din acest dosar urmează să se judece în 16 iunie.
Procurorii şi poliţiştii braşoveni fac, joi dimineaţă, 36 de percheziţii în dosarul de corupţie care vizează angajaţi ai Registrul Auto Român (RAR) Braşov. Un număr de 37 de persoane vor fi ridicate şi duse la audieri.
Iulian Fota, secretar de stat pentru afaceri strategice în cadrul Ministerului Afacerilor Externe (MAE), critică decizia Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care a hotărât miercuri, 25 mai, excluderea judecătorului Cristi Danileț din magistratură.
Ședința plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) de miercuri, 25 mai, pe a cărei ordine de zi se aflau verificarea și validarea listelor de candidați pentru alegerile din anul 2022 și aprobarea buletinelor de vot, nu s-a putut ține din lipsă de cvorum. În timp ce o parte din membrii prezenți au acuzat că alegerile pentru noul Consiliu ar putea fi blocate, cei 7 membri care au lipsit au precizat că ședința a fost convocată „cu încălcarea dispozițiilor legale”.
Elena Udrea, condamnată la închisoare în România și arestată preventiv în Bulgaria, îi cere socoteală ministrului Justiției, Cătălin Predoiu. Fostul ministru al Turismului îl întreabă pe liberal ce părere are despre „abuzul” care i se întâmplă, în condițiile în care Predoiu le-a cerut celor implicați în sistemul penal românesc, judecători, procurori sau polițiști „să aplice legea” persoanelor cercetate penal sau judecate, chiar și atunci „când ei fug de ea, când fug de aplicarea unei decizii judecătoreşti din România”.
Alina Corina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, a cerut daune morale în valoare de 5 milioane de lei, după ce a fost trimisă în judecată într-un dosar penal și, ulterior, achitată, notează Europa Liberă. Judecătoarea ar trebui să primească 500.000 de lei, potrivit unei decizii în primă instanță.
Poliția Capitalei s-a sesizat din oficiu și a deschis un dosar penal, în urma incendiului care a avut loc marți dimineața la stația de metrou Piața Romană. Polițiștii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere din culpă, respectiv neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
Fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon, reținut marți fiind acuzat de îmbogățire ilicită și trădare, a transmis, într-un mesaj pe Facebook, că nu este prima oară când a devenit „ţinta unei justiţii regizate şi dirijate politic”.
Secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) l-a criticat dur marți, 24 mai, pe ministrul de Interne, Lucian Bode, după ce a declarat că deciziile instanțelor de judecată subminează munca polițiștilor.