Luăm sau nu luăm copiilor cadouri de 1 iunie? Le oferim jucării sau o înghețată și un teatru în aer liber? Lucruri sau experiențe, că tot e zi națională liberă?

Chiar dacă nu pare, e de bine în titlu. Vă întreb ce mai faceți. Se aude dintr-o bucată, deși sunt trei cuvinte acolo (hoe-cum, gaat – merge, het – treaba): hohatăt? Goed, ziceți voi, dacă faceți bine. Care se citește hud. Sau slecht, dacă faceți rău, care se citește cum se scrie. Dar eu sper că faceți goed. En met jou? (se citește enmetiau?) Adică Și tu, ăl de-a întrebat primu, tu ce faci, cum merge treaba la tine?

Huggy Wuggy e un personaj urât și înfricoșător, care apare într-un clip cu versuri despre cum abia așteaptă el să te strângă de gât până mori (le găsiți mai jos în engleză). Personajul mai apare și în alte clipuri, jocuri, site-uri, sunt pline tarabele de jucării care-l înruchipează și, desigur, mulți copii sunt îndrăgostiți de el. Unii știu cine e, alții doar îl plac pentru că e la modă, pentru că prietenii lor îl plac.

Azi am simțit să scriu pentru mamele de copii mici care au nevoie de ele la fiecare pas, care vor doar în brațe, care adorm doar legănați, care stau la sân cu orele, care plâng dacă sunt lăsați o clipă singuri în fața ușii închise de la baie, care nu vor să stea cu nimeni altcineva, care par lipiți pentru vecine de trupurile obosite, dar pline de iubire și putere ale mamelor lor. Nu va fi întotdeauna la fel! Încet încet, vin vremuri în care puiul se desprinde, iar mama începe să-și regăsească și celelalte rosturi, dimpreună cu dorul de primii ani, când un omuleț perfect te considera universul lui întreg, când cineva te iubea complet, fără să-i pese ce faci.

Am invitat-o pe psiholoaga pentru copii Monica Olteanu Mereuță, alături de care am explorat în trecut ce presupune o ședință cu copilul la psiholog (găsiți aici articolul), să abordeze pentru noi o temă foarte grea pentru multe familii: divorțul.

De vreo doi ani vorbesc, de fapt, nu, îmi scriu cu mai mulți adolescenți. Copii de 14, 15, 16, 17 ani. Unii îmi scriu o singură dată, de cele mai multe ori să se plângă de adolescenții sau de adulții din viețile lor (colegi, iubiți, profesori, părinți). Eu le răspund, ei nu-mi mai scriu înapoi și asta e. Cu alții îmi scriu intens câteva zile, apoi ne întoarcem fiecare la viața lui. Cu câțiva îmi scriu constant de multe luni, îi las pe ei mereu să scrie mult, eu le răspund că le mulțumesc că au încredere să-mi spună, le pun în mesaj și câteva lucruri pe care mi-ar fi plăcut să le aud la vârsta lor, cel mai adesea îi îndrum spre un adult de care se simt mai apropiați, sau spre consilierul școlar, dacă au probleme grave, altfel doar îi citesc și îi asigur că îmi pot scrie.

Nu o să spui cu voce tare că sigur a făcut el ceva.

Vă las aici un fragment din cartea 14 conversații până la 14 ani, care a ajuns deja la mii de părinți pentru a-i ajuta să abordeze cu copii lor de 10-13 ani subiectele cele mai dificile.

A venit de la tipar cartea de educație medicală în joacă pentru copii micuți, uraaaa!

Un articol pe care îl așteptam cu toții în seria #Educatiainlume. Maria Ungureanu a scris despre sistem în calitate de părinte de copii mari, dar și de profesor în școala românească.

De când nu mai sunt bunicii, parcă nici Sărbătoarea Paștilor nu mai e la fel.

Am primit acest text de la Andra, care își dorește să fie de ajutor. Ce faci când ești însărcinată și afli că ai putea avea toxoplasmoză? Am pus mai jos mesajul Andrei.

Acum mulți ani, abia ne mutaserăm, eu și iubitul, într-o casă nouă, o mansardă cu chirie în Cotroceni, frumoasă, renovată, scăldată în lumina apusului și a răsăritului, căci avea geamuri mari în toate direcțiile. Parchet de bambus, mobilă nouă și modernă, sertare cu amortizoare, nu văzuseră ochii noștri de eterni chiriași așa ceva nici în filme.

Mi-a scris acum câteva zile o mamă îngrijorată. Acum o săptămână primisem un alt mesaj asemănător. Știu că femeile îmbracă haina vinovăției imediat ce devin mame și foarte greu reușesc să scape de ea. Și e păcat, pentru că unele lucruri chiar NU contează atât de mult.

Lumea e extrem de relaxată pe-aici, trening, geci, o glugă-n cap, bocanci și teniși, dar și cizme de ploaie sau șlapi, în funcție de cât de tare toarnă.

Mi-a rămas gândul la această frază. E scrisă de ilustratorul Ionuț Robert Olaru pe coperta din spate a cărții noastre, Vrei să-ți spun un secret despre tati?

În mod cert să emigrezi fără copii sau cu copii mici e ceva mai simplu. Pentru un copil sub 3, 4 ani, universul lui sunt părinții. E fericit acolo unde sunt ei, se adaptează în câteva săptămâni la loc nou, program nou, învață din mers limba nouă, dacă părinții sunt liniștiți și bucuroși, așa sunt și ei. Nu au relații de prietenie solide, e suficient să aibă o bicicletă nouă sau o cameră frumoasă la sosire ca adaptarea să înceapă cu dreptul.

Diana și Teodora mi-au trimis poveștile lor despre grădinița și școala din Norvegia, le găsiți mai jos.

Acum câteva seri mă despleteam cu bărbată-miu despre cum nu știu eu ce-o să se aleagă de cariera mea cu schimbarea asta, că da, bine, super, mă lupt să învăț neerlandeza, visez noaptea conjugări și excepții, rup creioanele la teme, să zicem c-o să și reușesc, și după asta ce? În ce fel expertiza mea de povestitor, copywriter, editor și scriitor va fi ea necesară și dorită într-o țară pentru care eu mereu voi fi un expat și în a cărei limbă mă voi exprima pe termen lung cu viteza unui copil de patru ani? Continuu eu să scriu cărți, sigur că da, de asta nu mă las, îmi e necesar ca respirația, dar cheltuielile aici sunt mari, iar industria cărții e în mare cumpănă acum.

Trece atât de repede timpul, nu-mi vine să cred! Când vine mașina de gunoi pentru compost și scoatem tomberonul între case, știu că a mai trecut o lună și iar mă mir. Când s-a dus? Ce-am făcut cu ea?