Așa cum am promis, revin cu informațiile pe care le-am primit de la școală despre cum se va desfășura anul 8 (copiii au între 11 și 12 ani).

Știu când pleacă afară la joacă, dar nu știu când vine. Uneori lipsește și trei ore. Noroc că i se face foame, așa mai trece pe-acasă.

A patra prima zi de școală în noua țară, a nicinumaiștiu câta cu totul. Și Sofi și Ivan merg la școală de șase ani, timp în care au schimbat de două ori limba în care li se predă și o dată țara de domiciliu.

E greu când ai un copil un pic altfel decât majoritatea. Un copil care se foiește mai mult, care se opune mult, un copil pentru care schimbările sunt dificile, un copil care în vacanță se plânge mult (nu-i place nisipul, urăște crema de soare, îl strâng slipii, nu vrea să atingă prosoapele), un copil care se enervează ușor, e vocal și protestează mult.

Contextul: mă uit ca ahtiata la un reality show cu amor pe Netflix, „Love is blind” îi zice. Fete și băieți se întâlnesc pe nevăzute în niște camere separate de un perete opac. Discută, râd, se descos, decid să se căsătorească înainte să se vadă. Sunt multe sezoane din mai multe țări, unele mai bune, altele trase de păr, am văzut absolut tot! Le-am sorbit, nu le-am văzut! Efectiv le-am aspirat!

O nouă investigație jurnalistică arată cum un profesor (șef de catedră), persoană publică, extrem de iubit de televiziuni, cel mai bun sociolog al țării, își abuzează studentele de trei decenii și nimeni nu-l oprește, deși în facultate și în mediul academic în general știe cam toată lumea cu ce se ocupă. Alfred Bulai, SNSPA.

O idee interesantă despre succes și eșec ca părinte, valabilă și pentru copii:

Există mai multe obiceiuri, ele depind mult de zonă (sud, centru, nord) și de fiecare școală în parte.În unele școli nu se mai face nimic special de ziua fiecărui elev, după ce sondajele cu părinții și copiii au arătat că micile tradiții aniversare se transformau în stres pentru părinți și copii.

Copiii cresc și lumea lor devine tot mai mare, mai variată, mai diferită de a noastră. Lumea noastră a conținut-o pe a lor multă vreme, ca un cerc mare care ținea în mijloc, la căldură, un cerc mai mic. În timp, cercul care e viața lor tot crește până iese din cercul care e viața noastră, a părinților. Cercurile rămân intersectate, dar suprafața hașurată pe care o împărțim e tot mai mică. E normal și sănătos să fie așa.

După succesul răsunător avut de Sofia (12 ani) ieri, când a mers singură la școală cu bicicleta, dus întors (8 km), desigur că Ivan (10n ani) a zis că vrea și el. Am discutat cu ei regulile și le-am zis OK, mergeți împreună singuri și eu vin să vă iau, să vedem cum merge. Asta era aseară.

Știu că lumea fierbe acum pe subiectul „manele la Coldplay”, dar pe mine mă arde altceva. Ceva ce vreau să zic de multă vreme, dar mi-a fost frică de huiduieli (haha).

Ascultam zilele trecute un interviu cu un cercetător de la Harvard (dr. Robert Waldinger) care se ocupă cu studiul fericirii (aici este interviul). Zicea omul că dacă majoritatea oamenilor din cercul tău de prieteni divorțează, șansele să divorțezi și tu sunt de patru ori mai mari decât dacă ai avea în jur cupluri sănătoase, care rămân împreună. Dacă ai în jur oameni care fac a doua facultate, fac specializări, învață limbi străine sau domenii noi, șansele să crești și tu sunt de cinci ori mai mari decât dacă prietenii tăi își petrec timpul liber la televizor. Și tot așa.

De când fac (cu oarecare succes, îmi place să sper) clubul de carte în limba română la Amsterdam, am strâns legăturile cu editurile și autorii români contemporani. Vorbesc frecvent cu mai mulți scriitori, poeți, traducători, editori, îmi place la nebunie munca asta (complet neremunerată, de fapt, nu doar că nu-mi aduce venit, ci chiar îmi înghite din economii, căci apar mereu cheltuieli pe care nu reușesc să le acopăr din contribuțiile voluntare ale participanților la club, dar nu e important, important e că pot face un lucru pe care mi-l doresc atât de mult).