Copiii cresc și lumea lor devine tot mai mare, mai variată, mai diferită de a noastră. Lumea noastră a conținut-o pe a lor multă vreme, ca un cerc mare care ținea în mijloc, la căldură, un cerc mai mic. În timp, cercul care e viața lor tot crește până iese din cercul care e viața noastră, a părinților. Cercurile rămân intersectate, dar suprafața hașurată pe care o împărțim e tot mai mică. E normal și sănătos să fie așa.

După succesul răsunător avut de Sofia (12 ani) ieri, când a mers singură la școală cu bicicleta, dus întors (8 km), desigur că Ivan (10n ani) a zis că vrea și el. Am discutat cu ei regulile și le-am zis OK, mergeți împreună singuri și eu vin să vă iau, să vedem cum merge. Asta era aseară.

Știu că lumea fierbe acum pe subiectul „manele la Coldplay”, dar pe mine mă arde altceva. Ceva ce vreau să zic de multă vreme, dar mi-a fost frică de huiduieli (haha).

Ascultam zilele trecute un interviu cu un cercetător de la Harvard (dr. Robert Waldinger) care se ocupă cu studiul fericirii (aici este interviul). Zicea omul că dacă majoritatea oamenilor din cercul tău de prieteni divorțează, șansele să divorțezi și tu sunt de patru ori mai mari decât dacă ai avea în jur cupluri sănătoase, care rămân împreună. Dacă ai în jur oameni care fac a doua facultate, fac specializări, învață limbi străine sau domenii noi, șansele să crești și tu sunt de cinci ori mai mari decât dacă prietenii tăi își petrec timpul liber la televizor. Și tot așa.

De când fac (cu oarecare succes, îmi place să sper) clubul de carte în limba română la Amsterdam, am strâns legăturile cu editurile și autorii români contemporani. Vorbesc frecvent cu mai mulți scriitori, poeți, traducători, editori, îmi place la nebunie munca asta (complet neremunerată, de fapt, nu doar că nu-mi aduce venit, ci chiar îmi înghite din economii, căci apar mereu cheltuieli pe care nu reușesc să le acopăr din contribuțiile voluntare ale participanților la club, dar nu e important, important e că pot face un lucru pe care mi-l doresc atât de mult).

Zilele astea primesc de la maică-mea pe whatsapp tot felul de detalii despre orășele, străduțe, mâncăruri și case. Suntem în Luxemburg, îmi scrie. Plouă! Acum suntem în Franța, e frumos! Am mâncat paste carbonara, au fost bune. Am intrat în Elveția! E soare! Gata, Austria! Suntem pe un domeniu schiabil, nu știu cum îi zice. Au zăpadă! Ne-am cazat la hostel! E baia pe hol, la comun, hihi!A plecat în turul Europei cu prietenii ei din liceu, care se întâmplă să fie și nașii mei, niște minunați!

Cred că postarea asta va stârni ceva haos, dar cred că e necesară. Așa că iată:

Am plâns după Ciocolata mai mult decât am plâns după tata, bunicul și bunica. S-au dus toți unul după altul în câțiva ani, parcă s-au tras în groapă de mâini ca într-un lanț. Tata primul, fulgerător, „l-am găsit mort pe taică-tău”, apoi bunicul la câteva luni, n-a putut să mai trăiască în lumea în care tocmai își îngropase și ultimul copil, la câțiva ani s-a stins, senină și frumoasă, și bunica. Iar anul trecut pe 27 mai i-am închis ochii Ciocolatei, și atunci s-a rupt ceva de tot.

După șase vizite la Efteling (parcul de distracții cel mai mare din Olanda, am scris mai multe articole aici) în ultimii trei ani, trei vizite la Driefliet și la Duinrell (Olanda), una la Europa Park (Germania), una la Disneyland Paris (super dezamăgire, am scris aici), alta la Bobbeland Jan (Belgia) și vreo cinci waterparkuri/therme din Grecia, București, Austria și Olanda (preferatul nostru rămâne Therme, de la București), am reușit să ajungem și în Danemarca, la Legoland și Lego House.

Doamne ferește, când îmi văd vârsta scrisă, mă cuprinde nedumerirea și panica, în capul meu, n-am mai mult de 30, deși cel mai adesea mă simt de cel mult 12.

Peste 2.200 de kilometri cu mașina. Peste 100 de km merși pe jos. Patru cazări schimbate. Aici am pus mai multe poze.

Hop și eu cu părerea nepopulară despre Disneyland Paris. Vă rog să nu vă supărați pe mine, nu invalidez nicidecum impresiile altora, doar o expun pe a noastră, care este: Disneyland Paris este mult, mult supraestimat. E exagerat de scump pentru ce oferă, ba chiar îndrăznesc să spun pe scurt că e o țeapă. Explic mai jos.