
Nu doar copiii noștri mici sunt furioși. Și tații lor sunt.
În weekend am urmărit cu sufletul la gură, în timp ce făceam curat și mâncare, documentarul despre Ruby Frankie, youtuberița din SUA, mamă a șase copii, care a fost condamnată la 30 de ani de închisoare pentru abuz grav comis asupra propriilor copii (e pe Disney, vi-l recomand, sunt trei episoade cu clipuri care nu au mai fost difuzate până acum, cu mărturii ale copiilor majori ai acestei femei, cu soțul ei, vecini și prieteni).
Despre schema de whatsapp știți: primiți de la cineva din agenda voastră un mesaj cu un link pe care chipurile trebuie să votați nu știu ce fetiță la un concurs de dans, dacă nu dați click, bravo vouă, sunteți isteți, dacă dați click, ați luat virusul, care va trimite mesaj similar din partea voastră la toată agenda voastră, iar dacă mai băgați acolo pe link și codul pe care îl primiți, veți pierde și accesul la contul de whatsapp.
Nu-s mulți bărbați pe aici (și ce păcat că nu-s, ar putea găsi multe informații importante despre femei și despre copiii lor), dar câteva sute tot sunt. Cu ei discut azi, doamnelor, vă invit să vă uitați în altă parte. Domnilor vreau să le dau câteva idei perfecte de cadouri pentru voi.
Dintotdeauna am fost așa: mi-a fost frică de bogăție, de abundență. Pentru că am trăit modest întotdeauna, la țară la bunici sau cu ai mei la oraș, pentru că auzeam mereu că nu avem bani, că trebuie să avem grijă de bani, mereu era stresul că o să rămânem fără. Nu aveam prieteni care să aibă mai mult ca noi, nu știam ce înseamnă să fii bogat, dar am crescut cu această impresie că bogăția e obscenă. Că un om bun nu poate fi decât sărac sau modest. Că dacă ești bogat, sigur ai furat sau ai primit lucruri nemuncite, deci ai un caracter îndoielnic.
Am ajuns în sfârșit la etapa în care copiii nu se mai joacă aproape deloc cu jucării. Gata, am scăpat de călcat pe LEGO, alunecat pe magnetice, căutat biluțe luminoase sub pat, cumpărat baterii pentru mașinuțe și accesorii pentru casele de păpuși. Aleluiaaa! Acuma dăm bani pe extra date mobile, brelocuri cu Taylor Swift și game passes, dar asta e altă discuție.
Am ajuns să trăim o etapă la care mă uit cu îngrijorare de când ne-am mutat din România: mutarea primului copil din școala primară în școala secundară în Olanda. E un sistem complet diferit de cel românesc și, deși știu că ambii noștri copii sunt isteți și muncitori, tot mă temeam că, din cauză că suntem doar de trei ani în noua țară, copiii vor fi cumva dezavantajați. Nu din cauza rasismului neapărat, dar din cauza faptului că sunt noi, abia au învățat limba, noi, părinții, poate n-am făcut ce trebuie și așa mai departe.