Mergem mai departe cu seria despre depresie și anxietate. De data avem mărturia unei femei adulte care și-a pierdut tatăl.

Vreau să las aici un fragment dintr-o carte pe care o consider foarte valoroasă pentru părinții de copii cu temperamente puternice, care reacționează cu frustrare extremă la orice schimbare de program, de meniu, de haine sau de mediu, care negociază până la epuizare, se opun cu o rezistență uimitoare, plâng, strigă, lovesc, distrug, vorbesc urât sau protestează la nesfârșit. Și eu sunt un astfel de părinte și știu cât de exasperant și epuizant poate fi să asiguri un mediu echilibrat pentru toată familia cu un astfel de copil cu spirit liber și încăpățânat.

Auzim des, noi, părinții, cât de important e atașamentul securizant pentru copiii noștri. Cât de important e să reușim să facem astfel încât copilul să se simtă în siguranță cu noi și în lipsa noastră.

Continuăm seria mărturiilor despre viața cu depresie și anxietate, ca să putem înțelege mai bine cu ce se confruntă oamenii de lângă noi și cum îi putem ajuta. Toată seria e aici.

În Olanda, copiii stau în școala primară de la 4 ani (când sunt în groep 1) până la 12 ani, când sunt în groep 8. Unii termină groep 8 la 11 ani, alții la 12, alții la 13, nu e ceva ieșit din comun să sară un an dacă sunt mai rapizi sau să repete unul dacă nu sunt pregătiți să meargă mai departe. Din școala primară intră într-unul din mai multe tipuri de învățământ secundar (profesional, preuniversitar), în funcție de rezultatele la testele date în anii 11 și 12, dar mai ales în funcție de recomandarea învățătorului, care ia în calcul motivația fiecărui copil, înclinațiile lui, posibilitățile lui academice.

N-am mai făcut de mult recomandări de cărți, dar nu am stat degeaba, am citit zilnic în ultimele luni, nu atât de mult pe cât mi-am dorit, pentru că învățarea acestei limbi afurisite îmi consumă mult timp și resurse (ca să nu zic direct creier, pentru că asta face, îmi mănâncă fix creierul, sper să rămân cu ceva când termin), am lucrat la multe cărți ale mele sau din colecțiile pe care le coordonez (vor apărea curând trei cărți noi în Educație cu blândețe, bune și importante), așadar nu am avut mult timp de citit, am mai terminat și două cărți de psihologie, pe ele le recomand separat, acum e despre literatură.

Continuăm seria mărturiilor despre depresie. Vă rog să citiți și să simțiți. Iar data viitoare când vedeți un părinte prea stresat în parc, cu prea multe griji și frici pentru copilul lui, gândiți-vă că poate fi mama de mai jos, care și-a îngropat primul născut și încearcă să ți-l țină pe al doilea în siguranță. O altă lecție teribil de importantă pe care am învățat-o din textul de mai jos e să permit celor care trăiesc doliul să vorbească despre asta, oricât de greu ar fi de ascultat. Au nevoie să-și rostească durerea!

Continuăm seria mărturiilor despre #cumsesimtedepresia. Scopul acestui documentar este să înțelegem mai mult și să judecăm mai puțin.

Nu ne traumatizăm copiii când le spunem că NU au voie ceva sau altceva.

De ce e important să știm regulile de circulație?

Pentru că olandezilor le place să-și țină cetățenii în țară în vacanțe (de ce să fugă în Franța sau Belgia ori Germania, nu mai bine facem noi ceva drăguț aici și rămân în țară?), dar și pentru că nu le place să arunce cu banii (o vacanță în Italia poate costa de la de trei ori în sus comparativ cu una locală, în Olanda), există aici mai multe parcuri de vacanță. Majoritatea fac parte din lanțurile Central Parks sau Landal (există și în Belgia și Germania), altele sunt independente (cele din insule, dar și altele).

Avem așa: rețetă de gofre sărate crocante și delicioase, plus reducere la aparatul de gofre Breville, cel mai bun din câte există! Detalii, mai jos.

Pentru că avem nevoie să înțelegem ce este de fapt depresia și cum se simte, ce este anxietatea, cum e pentru cei care trăiesc cu ele și pentru cei din jurul lor, ca să învățăm cum să ajutăm sau măcar să nu facem rău, deschid o nouă serie aici pe blog cu articole de la voi. Vor fi, desigur, anonime. Știu cât de greu e să vorbești despre asta. Dar cred că e nevoie, ca să nu mai citim că „depresia e o stare de lene” sau „eu n-am avut timp să fac depresie, doar cei care se plictisesc fac așa ceva”. Dacă doriți să contribuiți anonim la această serie, îmi puteți scrie la ionouka@gmail.com.Acesta e primul articol #cumsesimtedepresia.

De ceva vreme observ că textele mele nu prea mai ajung la voi. E atât de mult conținut pe atât de multe platforme, oamenii vorbesc tot mai tare, abordează subiecte cât mai controversate ca să stârnească reacții, fac tot felul de scamatorii ca să atragă atenția, iar eu mă simt dezorientată și pierdută.

Alexandrina Carmen Ene este doctor în psihopatologie și procese creatoare la Université Paris 13, psihoterapeut și artist. Am o eșarfă creată de ea. Acum am și un tablou pictat de ea. Am organizat un eveniment de povești împreună. Am colaborat și cu alte prilejuri. E un psihoterapeut apreciat și o prietenă bună. Curând își vernisează a șasea expoziție de pictură în București. Mi se pare fascinant cum un psiholog își procesează emoțiile prin artă, așa că am invitat-o pe Carmen să ne povestească despre cum arta vindecă. Copiii noștri ar beneficia de pe urma acestui tip de abordare. Și cei mici, dar și adolescenții. De ce e important să le oferim copiilor ocazia să creeze? E important să aibă talent? E obligatoriu să și interpretăm ce creează?

Toate cărțile pe care le prezint mai jos de la Editura Univers se găsesc aici. Avem și extra reducere cu codul printesa, 10%, până pe 10 aprilie.

Pe drum dinspre aeroport, mă furnicau brațele. Abia așteptam să-i strâng în brațe, să-i aud, să le adulmec creștetele capului.

De fiecare dată când scriu sau filmez ceva legat de vreo activitate de timp liber sau despre vreo comandă de mâncare, un procent semnificativ de reacții sunt, în cazul A, lasă filmele și plimbările, mai citește și tu ceva, iar în cazul B, de ce să comanzi plăcinte, nu mai bine le faci?

Scriu despre asta pentru că în fiecare zi din săptămâna asta am primit pe Insta și pe fb mesaje private de la cititoare care îmi povestesc cum tocmai au câștigat în 5 minute 10.000 de euro, de parcă eu m-am născut ieri. Sunt persoane cu care am mai avut conversații în trecut, deci nu sunt boți. E posibil să fie un bot, nu exclud.

Una dintre colegele mele de la cursul de neerlandeză are 18 ani. E super simpatică, vine din Slovacia, vorbește foarte bine limba, a făcut trei ani de școală aici, dar are nevoie de mai multă gramatică, așa că s-a înscris la curs. Noi, restul, avem cam toți peste 35, majoritatea au peste 40, așa că e ca și copilul nostru.