
Să petreci mai mult de un an zburând în jurul lumii cu familia într-un avion mic nu este un plan obișnuit de vacanță. Dar aceasta este realitatea pentru familia Porter din Canada, aflată deja la jumătatea unui tur al lumii, cu durata de 14 luni, relatează CNN.
Unii dintre cei care au vrut să scape de aglomerația de pe Valea Prahovei au ales pârtiile din stațiunea Arieșeni, din Alba. Cum în zonă a nins din belșug în ultimele zile, stratul de zăpadă este perfect pentru toate sporturile de iarnă.
Atlantis The Royal este ultimul hotel de lux construit în Dubai, care va fi deschis publicului luna aceasta. Inaugurarea lui a fost făcută pe 21 ianuarie, iar Beyonce a susținut un spectacol privat atunci. Artista ar fi încasat un onorariu de 24 de milioane de dolari pentru spectacolul exclusiv.
România are o nouă destinație ecoturistică - Băile Tușnad și împrejurimile. Sunt locuri cu izvoare minerale terapeutice, peisaje sălbatice și o delicioasă mâncare secuiască.
Netflix a estimat că peste 100 de milioane de utilizatori din întreaga lume folosesc serviciul folosindu-se de parola altcuiva. Pentru a-și mări veniturile și a compensa scăderea numărului de utilizatori de anul trecut, compania vrea să îi forțeze pe...
EssenceMediacom – cea mai nouă și cea mai mare agenție din Group M – a fost lansată oficial astăzi. Reprezentanții companiei spun că agenția a fost creată pentru a descoperi noi oportunități pentru branduri și pentru a livra soluții media cu adevărat...
Filmul "Avatar: The Way of Water" continuă să domine box office-ul nord-american, cu încasări de peste 15 milioane de dolari în acest weekend, potrivit estimărilor publicate duminică de compania de specialitate Exhibitor Relations, ajungând pe locul al...
A fost aleasă cea mai bună destinație culinară pentru anul 2023: Roma, capitala Italiei, a fost desemnată cel mai bun loc pentru delicii gastronomice. Orașul este renumit pentru pastele proaspete, pizza și înghețata cremoasă. În top 10 cele mai bune destinații culinare pentru anul acesta se numără și alte orașe din Europa.
Pentru că ne aflăm la începutul unui an nou, vreau să încep cu un scenariu familiar multora dintre noi: ne propunem o rezoluție personală, fie să ne lăsăm de fumat, fie să facem mai mult sport, să citim mai mult sau să învățăm o limbă străină. Așa că,...
Încântați de bazinele cu apă termală, unele cu o arhitectură impresionantă, unică în Europa, dar și de prețurile convenabile și distanțele mici, mii de români din vestul țării și-au petrecut zilele libere de Mica Unire, în Ungaria.
Lungmetrajul ''Everything Everywhere All at Once'', un film care se petrece în mai multe dimensiuni paralele din multivers, a obţinut cele mai multe nominalizări - 11 - la premiile Oscar, printre care şi în prestigioasa categorie ''cel mai bun film'',...
Cunoscut pentru hotelurile de lux și insulele cu peisaje unice în lume, Arhipelagul Zanzibar a devenit în ultimii ani un loc primitor și pentru cei care vor să se stabilească definitiv acolo.
La aproape un secol și jumătate de când cel mai luxos tren de pasageri din lume a făcut prima călătorie, brandul Orient Express vrea să intre pe piața croazierelor. Pregătește un super-iaht de 220 de metri care va putea găzdui până la 120 de oaspeți și un rafinament pe măsura celebrului tren.