de Edward PastiaDeclarațiile lui Donald Trump, referitoare la posibilitatea de a „lăsa Rusia să facă ce naiba vrea cu membrii NATO”, au provocat europenilor dezamăgire și chiar furie. Sigur, ar trebui să rămânem calmi și să judecăm lucrurile „la rece”. Greu de făcut asta dacă ne uităm puțin în urmă și ne aducem aminte... Mai ales că țările „mari” uită prea des de statele „mici”. Evident însă, NATO rămâne singura noastră șansă. UE la fel.
La 12 septembrie 2001, a doua zi după atacurile de la 11 septembrie, NATO s-a întrunit într-o sesiune de urgență. Pentru prima și singura dată în istoria sa, organizația nord-atlantică a invocat articolul 5. Toți cei 18 aliați (de atunci) ai Statelor Unite au declarat că vor sprijini răspunsul SUA la atacurile demente ale jihadiștilor al-Qaida. În plus, au sărit în ajutorul armatei americane încă 32 de state, chiar dacă nu erau membre ale alianței.
La bine și la greu?!
Este ușor acum, pentru unii americani, să uite. Este ușor pentru Donald Trump să vorbească aiurea-n tramvai atâta timp cât singurii soldați pe care i-a văzut/cunoscut au fost Rambo și Mickey Mouse. Dacă ar avea IQ-ul necesar să se documenteze cât de cât, ar descoperi câteva statistici interesante. Iar americanii s-ar putea gândi că în spatele acelor cifre sunt nume, destine spulberate, familii distruse.
Așadar, în Afganistan și Irak aproape 1.500 de militari aliați (4% din totalul celor 42.000 de soldați desfășurați) au făcut sacrificiul suprem, alături de alți 7.000 de militari americani. 39 de națiuni au avut trupe sau alt tip de personal în teatrele de operațiuni.
Mai mult, primii 5 aliați ai SUA (UK, Canada, Germania, Italia și Franța) au cheltuit 65 de miliarde de dolari numai în Afganistan. Plus alte 15 miliarde în Irak. Sunt doar banii „oficiali”, cine știe ce sume au fost folosite pentru baze temporare sau alte operațiuni „indirecte”.
Afganistan, prețul cuvântului dat
Să revenim la pierderile de vieți din Afganistan. Marea Britanie a suferit cel mai mult dintre aliați, 404 militari fiind uciși în acțiune, cu 2.188 răniți. Urmează Canada, cu 132 militari uciși și 635 răniți în acțiuni ostile. Aceste două țări au avut, la mijlocul anilor 2000, o rată a pierderilor chiar mai mare decât a Statelor Unite.
Haideți să vedem țările baltice. Estonia a pierdut 8 militari în luptă, Letonia 3 morți și 11 răniți iar Lituania 1 militar ucis. Țări mici care ar încăpea toate în New York, în clădirile lui Trump. Ce-a făcut Germania, cea care nu vrea să cheltuie pe apărare cât spune candidatul republican? A pierdut 60 de militari iar alți 245 au fost răniți în luptă. Polonia, țara care dă lecții de verticalitate multora, a înregistrat următoarele pierderi: 41 de militari uciși și 231 răniți.
Republicanilor, vă aduceți aminte de Georgia? Este țara aceea care a fost invadată în 2008 de Putin și Armata Roșie, iar voi ați întors capul fără nici un regret... Georgia a înregistrat 32 de militari uciși și 435 răniți în acțiune.
România a avut, în Afganistan, 27 de militari căzuți și 132 răniți. Iar lista ar putea continua cu Spania, Suedia, Slovacia, Finlanda, Norvegia etc.
O întrebare cât un jurământ
Există o singură întrebare. „Și pentru ce toate aceste sacrificii?” Ne-ar putea răspunde cumva la această întrebare republicanii din Congres? Sau Donald Trump? Dubii mari că se vor deranja.
Bibliografie: