Zidurile împart lumea în „zone bune” și „zone rele” și se bazează pe frică, pe suprimarea libertății de mișcare. La ora actuală sunt, în lume, peste 80 de astfel de construcții (ziduri sau garduri militarizate) iar lungimea totală depășește 27.000 de kilometri. 6 din 10 oameni de pe glob trăiesc în zone în care se află ziduri. Nu în ultimul rând, se profită de faptul că, anual, sunt în joc la nivel mondial peste 18 miliarde de euro în piața securității de frontieră.

Israelul se află în fruntea listei țărilor care au construit cele mai multe ziduri, cu un total de 6. Este urmat de Maroc, Iran și India, cu câte 3 ziduri. Țările cu 2 ziduri de frontieră sunt Africa de Sud, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Turcia, Turkmenistan, Kazahstan, Ungaria și Lituania. Europa este a doua regiune cu cel mai mare număr de ziduri (26% din total), după Asia, care deține mai mult de jumătate din zidurile lumii (56% din total). Companiile americane, europene și israeliene sunt companiile cheie care profită cel mai mult de pe urma afacerilor de construcții de ziduri: Airbus, Thales, Leonardo, Lockheed Martin, General Dynamics, Northrop Grumman, L3 Technologies, Elbit, Indra, Dat-Con, CSRA, Leidos și Raytheon.

A fost odată…

Unii ar spune că „invenția” ar aparține romanilor, alții ar atribui-o chinezilor. „Zidul lui Hadrian” (117-138 d.H) din Britania sau „Marele Zid Chinezesc” (început aproximativ în 200 î.H) sunt repere celebre pentru istorie. Și noi, românii, putem menționa o asemenea construcție. În Dacia, deja provincie romană, a fost ridicat „Valul lui Traian” în actuala Câmpie a Burnasului din Marea Câmpie Română pentru a feri provincia de atacurile migratorilor asiatici.

Așadar, ca să revenim la celebritate, patru mari ziduri pacificatoare au intrat în conștiința civilizației umane de-a lungul timpurilor: Marele Zid Chinezesc (6.400 km lungime), menit a apăra granița Chinei de Nord de hoardele migratoare; Zidul Berlinului, ridicat începând din 13 august 1961, în doar câteva luni, care separa Berlinul de vest, capitalist de cel de est, comunist; „Zidul cipriot”, din insula cu același nume, iar al patrulea, în ordine cronologică, este zidul care separă terenurile aparținând Autorității Palestiniene de cele ale Statului Israel. 

Zidul cipriot

Din 1974, când nordul insulei Cipru a fost ocupat de trupele de la Ankara, ciprioții greci au fost separați de cei turci prin așa numita „Linie Verde”, o arie demilitarizată gestionată de forțele ONU. Guvernul cipriot grec a fost singurul recunoscut de comunitatea internațională, în vreme ce partea de nord a insulei este recunoscută doar de Turcia, care încă menține în zonă forțe armate. La începutul lunii martie 2007, ciprioții greci au dărâmat simbolul celor peste trei decenii de divizare a Ciprului, zidul care traversa inima capitalei Nicosia și au cerut Turciei să acționeze similar și să își retragă trupele din zonă. Inutil. 

Zidul palestinian

În urma unor informații privind iminente atentate sinucigașe palestiniene, în august 2003, au fost inaugurate lucrările de construcție la primul tronson de 140 km al „zidului apartheidului” (după cum îl numesc palestinienii) sau „linia de securitate” (denumirea preferată de israelieni). Zidul cu scop pacificator, este prevăzut cu sârmă electrică, piste speciale de patrulare și tranșee de apărare antitanc. Bariera separă Ierusalimul de est și scindează Bethleemul. Israelul afirmă că zidul este destinat să împiedice pătrunderea palestinienilor care organizează atacuri teroriste. Aceștia  consideră că nu este decât o modalitate de a li se mai lua o parte din teritoriu. Curtea Internațională de Justiție de la Haga a declarat zidul ilegal, în iulie 2004, dar Israelul a ignorat decizia acesteia. În iulie 2004, cabinetul israelian a decis să construiască un alt segment al zidului, ce urma să înconjoare Ierusalimul, oficialii israelieni recunocând că acesta va separa efectiv 55.000 de palestinieni rezidenți, de restul orașului sfânt. Și Uniunea Europeană s-a pronunțat împotriva construirii unei bariere de separare în jurul Ierusalimului, considerând-o ilegală.

O planetă „înlănțuită” cu ziduri

Așadar, patru mari ziduri au intrat în conștiința universală: Zidul chinezesc, Zidul turco-cipriot, Zidul Berlinului și Zidul israeliano-arab. Numai că acestea sunt o mică parte din rețeaua mondială de „ziduri pacificatoare”. De exemplu, Israel este aproape înconjurat de ziduri: la granița cu Egipt, la granița cu Liban – cu o lungime totală de aproape 1.100 de kilometri. 

• „Zidul” cel mai periculos din lume este cel dintre Coreea de Sud și Coreea de Nord. Este format din garduri cu sârmă ghimpată cu o lungime de 240 de kilometri, și este complet militarizat pe 3 kilometri adâncime. 
• Statele Unite au construit un gard la granița cu Mexicul (1.100 km). Sigur, a rezolvat doar parțial chestiunea migrației ilegale dar… a favorizat politicienii care au militat pentru această soluție. 
• India a construit „ziduri” la granițele cu Bangladesh și Pakistan. În primul caz este vorba de un gard electrificat cu o lungime de 3.000 de kilometri. Cel puțin 1.000 de oameni au fost uciși în această zonă. În ceea ce privește granița cu Pakistan, este vorba de un zid de 2.000 de kilometri, numit „Linia de Control”. 600 de kilometri sunt iluminați. Acest zid este vizibil din spațiu.
• Malaezia și Thailanda au construit între ele un zid de 640 de kilometri. Are rolul de a combate contrabanda dintre cele două state.
• Europa este, de asemenea, parte în rețeaua mondială de „ziduri pacificatoare” – Ungaria a construit un „zid” de 150 de kilometri pentru a-și proteja granița cu Serbia și Croația. Este electrificat, dotat cu sistem de supraveghere și există patrule „dedicate”. Polonia a construit recent un gard la granița cu Belarus (180 km), chiar și Bulgaria are unul la granița cu Turcia (30 km). 
• Lista poate continua cu zidurile (gardurile) dintre Turcia și Iran, Letonia cu Rusia, Estonia cu Rusia, Rusia cu Georgia, Arabia Saudită cu Irakul, Arabia Saudită cu Yemen, Tunisia cu Libia (163 km), Maroc cu Algeria, Grecia cu Turcia (40 km), chiar UK cu Franța (gard antimigrație în Pas de Calais)
• Pe de altă parte, există ziduri care separă „doar” orașe: Belfast a fost un prim exemplu dar, poate cel mai scandalos este zidul din Lima, Peru. Cu o lungime de 10 kilometri, separă „cartierele cu bogați” de „cartierele cu săraci”. Un gard similar există și în Rio de Janeiro. 

Referințe: dr Emilian M Dobrescu, dacianpalladi.ro, worldpopulationreview.com, tni.org 

FOTO: Wikipedia