Că lumea asta are nevoie de un psihiatru de geniu și nu de un economist de Nobel, am mai spus/scris. Din păcate însă, nu avem ce face, guvernanții au un comportament similar analfabeților funcționali, susținuți puternic de paleta uluitoare de analiști economici care habar nu au cum arată lumea reală. Sau, au habar dar sunt prea mulți bani în joc. Că deh, mai vin și ceva campanii electorale.
Exemplul cel mai recent este cel al taxării concediilor medicale. Sigur că există un fenomen îngrijorător legat de acordarea prea facilă a acestora dar, de aici și până la a-i considera închipuiți pe toți bolnavii din România este cale lungă. Pe românește, suntem considerați toți, la grămadă, niște infractori. Încă de la naștere, din momentul în care ni se asociază vestitul CNP. Bolnav, medic, asistent, patron, nu contează.
Revenind, acea contribuție de 10% este o nouă formă de a tăia din venituri. În goana Fiscului după bani, orice metodă este binevenită. „Tăierile” se aplică oriunde și oricui iar frumusețea constă în ușurința implementării. Nu necesită investiții speciale, nu-ți trebuie nici școală. „A tăia” înseamnă, în viziunea guvernanților, a însănătoși economia și a aduce bunăstare. Ne ferește de inflație, de obezitate, de faliment, de deficit, de consumerism, de ciumă de infertilitate sau de tristețe.
„A tăia” este bagheta magică pentru managerii cu 4 clase care nu aduc acționarilor profituri de două cifre (exclus ca prima cifră să fie 1). În caz de criză se taie din personal, se taie salarii, se taie din costuri. Se uită repede că nimic nu este gratis pe lumea asta.
Prea puțini se gândesc la modalități alternative de dezvoltare. Prea puțini dintre guvernanți încearcă „calea grea” - și anume folosirea banilor publici cu cap (vezi investițiile în programe de dezvoltare), „exploatarea” eficientă a instituțiilor statului (de exemplu a celor cu atribuții de control). De multe ori este suficientă simplificarea lucrurilor. Nu degeaba există vorba „dacă vrei să ajungi repede, și cu bine, de la A la B pune un leneș să-ți găsească drumul cel mai scurt”. Suntem însă plini de înțelepciune populară, păcat că ne aducem aminte de ea doar la beție sau dacă vrem să „agățăm” o aventură de o noapte.
Nu mai există deloc răbdare, totul trebuie ACUM, nu mai avem puterea de a planifica, de a preveni, de a fi predictibili în economie, fie ea de stat sau privată.
Aplicăm „a tăia” și în materie de democrație. Tăiem din numărul de runde electorale dar tipărim 19 milioane de buletine într-o țară în care votează cel mult 12 milioane de oameni. Nu se gândește nici unul dintre aleșii neamului că democrația costă. Dacă nu-ți permiți, pleacă la Moscova. Mai mult, „comasarea” rezolvă așazisa problemă anul acesta... dar ce te faci peste 4 ani?? Nu i-a trecut nimănui prin cap să amâne unul dintre scrutinuri pentru 2025? Nu. Pentru că atât știm, să tăiem.
Mă mir că guvernanților nu le-a venit și ideea de a tăia bolnavii. Sau le-a venit dar nu ne-am prins noi, încă? Apropo de moralitatea taxării cu 10% „doar” a unor concedii medicale... cum apreciezi gravitatea unei răceli? Dacă un om, de frica reducerii dramatice a veniturilor lunare, nu-și mai ia concediu și moare în urma complicațiilor apărute de la o răceală, cine răspunde? Ori în cazul unui pacient cu arsuri puternice, aici ce facem? Recuperarea este chinuitoare și lungă. Îl taxăm cu 10%?! Să-l taxăm, dă-l încolo.