Pun pariu că prima întrebare care vă macină este legată de relația dintre cele 4 „categorii profesionale”. În mod normal nu ar trebui să fie vreo legătură. Din păcate, noi nu suntem normali, deci au o legătură. Întotdeauna am avut guverne pigmentate cu tehnocrați. Sau așa își spuneau la seratele politice de la Snagov.
Totuși, haideți să ne lămurim ce este un tehnocrat, de unde vine el și, mai ales, ce vrea? Potrivit DEX online, vine din franceză și înseamnă „adept al tehnocrației”. Na belea, ce este tehnocrația? Dacă este să ne luăm după francezi, ea se traduce prin „orientarea în politologia și sociologia burgheză contemporană care postulează cadrul unor structuri în care Puterea să aparțină nu factorilor politici (parlament, guvern), ci oamenilor de știință, tehnicienilor și organizatorilor”. Unde se duce? Nicăieri. Ori se duce așa de repede că nu reușim să-l vedem.
Bun, potrivit logicii matematice vi se pare că am avut vreun tehnocrat? Poate Sorin Câmpeanu? Petre Daea? Dacian Cioloș? Ioana Petrescu? Greu de spus dacă le analizăm rezultatele. Nici cal, nici măgar.
Și acum să vă fac legătura cu Lipițanii. Poate că vă gândiți la cai „shmecheri”, frumușei, de origine austriacă. Un fel de BMWerner Iohannis al cabalinelor. Greșit. Eu înțeleg prin „lipițan” acel tip de politician care se lipește de Putere și nu-i mai dă drumul chiar dacă, să zicem, a plagiat. Sau a trântit un ditamai planul de relansare și reziliență. Poți să-l atârni de tavan cu capul în jos... nu va renunța. Uite, deși nu sunt cei mai importanți, membrii UDMR se încadrează perfect aici. Nechează în mai multe limbi, sunt prieteni la cataramă cu gastronomogogii (cei care „mănâncă” orice în politica dâmbovițeană). Să nu fim însă nedrepți cu ungurii, e plin Parlamentul cu „lipițani”. Unii dintre ei sunt la al treilea, chiar al patrulea mandat. Și la al șaselea sau șaptelea partid.
Mai punem pariu încă o dată? Cine credeți că este Priceputul? O categorie de specialiști care, la noi, trăiește ascunsă, eventual cât mai adânc sub pământ. Chiar mai jos de gazele din Marea Neagră. Priceputul nu suportă lumina soarelui mioritic, se teme de gastronomogogii cu miros maro, nu intră în politică și, din păcate, nici în guvern. De ce? Pentru că urăște tehnocrații. Pricepuții fac parte din categoria celor 65% care nu votează, nu cumpără usturoi fără bon, judecă doar pe facebook. În general știu adevărul despre toți și toate și consideră dialogul slăbiciunea care provoacă schimbările climatice.
Și uite cum ajungem la ultima categorie: Bălțata românească. Ce credeți că e ea? Nu, nu dă lapte. În general nu dă nimic, doar ia. Răspunde foarte bine la comenzile politice dar, se jură că nu-i afiliată. Adoră să fie ministru și crede că umplerea CV-ului cu funcții și prestări servicii este singurul scop adevărat în viață. Are frigiderul plin de targheturi și crede cu sinceritate că nu există viață fără un „tătuc” grijuliu.
***
Voiam să vorbesc, de fapt, despre competențe. Sau, poate, în loc de „suveranizm vs globalizm” despre „ordinea naturală” ori despre „meritocrație”. Dar nu ai cum. Nu mai scăpăm de blestemul celor 15.000 de specialiști, de la începutul anilor 2000. Oricum, nu contează ce faci, contează doar gura mai mare. Nu contează cât de mult muncești, pentru șef/manager contează dacă ai limba lungă. Dacă știi să dai cu pumnul în masă, dacă știi să urăști. Întrebarea principală din cariera ta nu este ce ai realizat ci „câte țepe ai dat băăă la viața ta?!”.
Ar fi trebuit să pipăim demult luminița de la capătul tunelului dar simțurile ne sunt atrofiate de parfumul de ciocoi. Modelul nostru în viață. Iar acum am dat și de alta, „luminița” se stinge ca să nu ne vină factură mare la democrație.
Cu Tehnocratul, Lipițanul, Priceputul și Bălțata (românească) prin guvernele ultimilor 32 de ani nu ne rămâne decât să mâncăm o carte, să ne operam singuri de apendicită, în bucătărie iar la final să băgăm degetele în priză ca să nu mai plătim TVA la certificatele verzi.
Singura noastră speranță este să existe viață după moarte.