O explicație foarte greu de crezut, în condițiile în care actualul premier, la vremea respectivă doar deputat, a avut un salariu anual de 33.600 de euro, adică 2.800 de euro/lună. În declarația de avere aferentă anului 2021, Ciolacu menționa că ar avea în conturi aproximativ 55.000 de euro. Un an mai târziu, liderul PSD avea în jur de 50.000 de euro. Prin urmare, nu reiese de nicăieri că Ciolacu ar fi făcut o asemenea cheltuială, pe care nici măcar nu și-ar fi permis-o.
O explicație foarte greu de crezut, în condițiile în care actualul premier, la vremea respectivă doar deputat, a avut un salariu anual de 33.600 de euro, adică 2.800 de euro/lună. În declarația de avere aferentă anului 2021, Ciolacu menționa că ar avea în conturi aproximativ 55.000 de euro. Un an mai târziu, liderul PSD avea în jur de 50.000 de euro. Prin urmare, nu reiese de nicăieri că Ciolacu ar fi făcut o asemenea cheltuială, pe care nici măcar nu și-ar fi permis-o.
G4Media.ro a documentat în total cinci zboruri dus-întors cu destinația Nisa efectuate în perioada martie – octombrie 2022, dar nu în toate au fost prezenți și liderii PSD. Costurile pentru cele cinci curse se ridică la câteve zeci de mii de euro fiecare (în jur de 30.000). Sumele se dublează aproape dacă avionul face escală sau execută alte curse.
Specialiști în aviație au explicat că documentul de față este cunoscut în industrie ca „gendec”, o confirmare oficială a tuturor pasagerilor care urcă efectiv la bordul avionului, inclusiv echipajul.
Altfel spus, numele lui Ciolacu, Grindeanu sau Simonis nu puteau să apară în documentul de zbor dacă nu se aflau deja la bordul avionului. Documentul însoțește obligatoriu orice zbor privat.
În câteva din cele cinci zboruri dus-întors figurează doar numele fostei șefe a Comisiei Juridice din Camera Deputaților, Laura Vicol, și a soțului săi, Vladimir Ciorbă, patronul firmei Nordis. În altele apar liderii PSD Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu sau Alfred Simonis, împreună cu alte persoane din anturajul lor, ca Sorina Docuz sau Monica Hunyadi, numită de ministrul Grindeanu în februarie 2022 administrator provizoriu la Compania CFR Electrificare.
Liderii PSD au negat că ar fi zburat cu jetul privat plătit de Nordis. Marcel Ciolacu și Alfred Simonis au declarat explicit pentru G4Media.ro că nu au fost niciodată în jetul privat închiriat de Nordis. Grindeanu s-a rezumat să spună că sunt informații false și că a respectat mereu legea.
Zborul din luna mai, dezvăluit în premieră joia trecută de G4Media.ro, a fost confirmat de publicația de specialitate Boarding Pass, care a scris pe Facebook că un avion privat a zburat pe ruta București-Nisa-București între 27 și 30 mai 2022, fix în timpul Marelui Premiu de Formula 1 de la Monaco.
Zborul Țiriac Air cu număr de identificare TIH4C a zburat de la București pe data de 27 mai 2022 la ora 15.12 și a aterizat la Nisa la ora 17:15. A revenit în România pe data de 30 mai 2022 (decolare de la Nisa la ora 6.30, aterizarea la București la ora 8.16).
Conform sursei citate, pe 28 mai 2022, jetul privat a zburat după amiaza de la Nisa la Paris. Puțin după miezul nopții a zburat înapoi de la Paris la Nisa. Fix în acea seară, pe Stade de France s-a desfășurat finala UEFA Champions League dintre Liverpool și Real Madrid, terminată cu victoria madrilenilor. Marcel Ciolacu a declarat în data de 23 octombrie 2024, într-un interviu la GSP, că „țin cu Real Madrid. În Europa sunt două echipe de spirit, este Liverpool și Real Madrid”.
Folosind campanii de marketing agresive și speculând slăbiciuni majore din legislația românească, Nordis a încasat sume uriașe în avans de la oameni care, deși le-au plătit integral, n-au mai intrat în posesia apartamentelor promise. Recorder a descoperit indicii solide că unele apartamente au fost vândute de mai multe ori, către persoane diferite.
Printre notarii cu care Nordis a lucrat în parafarea contractelor se numără Ioana Băsescu, fiica fostului președinte al României, și Andreea Cosma, fostă deputată PSD și fiica lui Mircea Cosma, baron PSD de Prahova.