
Nu ne sperie războiul. Indiferent ce se întâmplă la granițe politicienii au timp și energie să-și impună protejații în funcții. Posturi bine remunerate și unde incompetența se ascunde în spatele unui grup de „sprijin decizional”. Sunt promovați miniștri sau premier, generali sau comandanți, limite nu există. Eșecul și impostura se recompensează cel mai adesea în România. Am aspirat către meritocrație și primim constant mediocrație de la o rezidocrație care-și cultivă moștenitorii.
Colonelul Valeriu Gheorghiță a fost un medic cel mult mediocru, încadrat pe o funcție de execuție în secția Boli infecțioase a Spitalului Militar Central. Începând cu 1 martie 2022, prin ordin al directorului Eduard Helvig, este comandantul/ managerul Spitalului clinic de urgență prof.dr. Agripa Ionescu al SRI. Nu este foarte clar de ce au ținut să-i dea comanda unei unități exact în Ziua Mărțișorului, dar probabil știu ei ceva.
Spitalul SRI nu are secție de boli infecțioase, doar un compartiment cu responsabilități în prevenirea, supravegherea şi limitarea infecţiilor asociate asistentei medicale. Este una din cele mai moderne unități medicale din țară, beneficiind nu doar de fonduri generoase de la buget, dar și de câteva proiecte care au accesat finanțări structurale sau nerambursabile. Unitatea medicală are mai puține specialități medicale decât majoritatea spitalelor militare, dar este de departe supeior acestora ca infrastructură și dotare. Practic Gheorghiță a primit cadou un spital aflat la un nivel de performanță superior. Ce va face? Nu avem emoții.
În primul rând, comandantul Valeriu Gheroghiță este obișnuit cu fondurile nerambursabile. În ultimii 5 ani valoarea totală a sponsorizările pe care le-a primit, pe persoană fizică, de la diverse companii farmaceutice a depășit 300.000 euro. Pfizer sau Johnson& Johnson,a Merck, Sharp & Dohme sau DR. Reddy's Laboratories s-au îngrămădit să contribuie cu câte 5000 de euro lunar la bunăstarea unui medic la fel de renumit ca Mugur Ciuvică. Nu reluăm subiectul, l-am dezvoltat într-un alt material aici.
Reclama e sufletul comerțului
Apoi, în conformitate cu Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, managerul unui spital, chiar și în cazul instituțiilor cu rețea sanitară proprie cum este cazul SRI, se numește în urma unui concurs. Poate că a avut loc un astfel de concurs așteptăm să aflăm detaliile și dacă a existat competiție pentru eroul vaccinării. Discret și în intimitate, cum șade bine unei instituții cu o transparență atât de rezervată cum este SRI, nimic nu a fost public până astăzi. Cum ajunge, totuși, să-l câștige un individ care nu a dovedit niciun fel de competență administrativă și nu are niciun fel de experiență de conducere?
Cine a auzit de medicul Valeriu Gheorghiță anterior momentului în care s-a insinuat în platourile televiziunilor? Era specialist în pandemie la fel ca Octavian Jurma, expert în opinii personale. Pe câți pacienți i-a auzit cineva rememorând momentele de geniu ale medicului care ne-a fost impus drept flamură a vaccinării? Cine ar avea astăzi curajul să se prezinte pentru un control medical la ușa cabinetului lui Gheorghiță? Teama de a confunda inima cu cordul l-ar încerca pe orice cutezător.
Din punct de vedere medical are pregătirea lui Cătălin Rădulescu, deputatul PSD mai cunoscat drept „mitralieră”, doar extinsă ulterior cu activități prin care și-a aglomerat un CV cel puțin penibil. Un delir al informațiilor în care sunt prezentate cele mai intime momente ale unei cariere care-l recomandă drept expert în călătorii și mese rotunde.
Într-un deceniu și jumătate și-a vărsat prinosul de cunoștințe în capitolele a 12 cărți și în peste 50 de studii sau articole publicate în diverse publicații. Contribuții insignifiante și obscure, lipsite de valoare științifică. Multe sunt rezumate sau „postere” care ocupă mai puțin de o pagină sau doar câteva rânduri. Este posibil ca numele să-i fie menționat, până la urmă așa au ajuns celebre și fetele de la „pagina 5”, dar care-i relevanța pentru competențele junelui Valerică?
Atât de meticulos a fost cu propria prezentare încât a înșirat toate cele 97 de deplasări pe la diverse conferințe. Cum media activităților la care a participat a fost de 3 zile Valerică a reușit să adune aproape 300 zile lucrătoare de simpozioane și mese rotunde. Dacă adăugăm cursurile și stagiile de pregătire realizăm că abia dacă i-au rămas câțiva ani pentru a deveni expertul de astăzi.
Pentru că este numit într-o funcție de conducere de unde trebuie să coordoneze și controleze o echipă de câteva sute de medici, asistente și personal auxiliar ne-am oprit și asupra competențelor manageriale ale proaspătului comandant. În CV acesta își trece 6 „competențe organizaționale/ manageriale”. Organizator sau coordonator a trei conferințe și membru în comitetul de organziare a altor 3. Valerică! ăstea nu sunt „competențe”, iar participarea la respectivele activități nici măcar nu-ți oferă experiență „managerială”. Cum nici „abilitățile de prezentare” sau „munca în echipă” nu se califică drept „competențe de comunicare”. Nu-l întrebați care sunt funcțiile conducerii că se înroșește.
Nu contează dacă meriți, important este cine de susține
Comandantul Gheorghiță și-a trecut în CV și, probabil, consideră că îi asigură experiență în conducere, funcția de șef Centru Medical de Intervenție Epidemiologică, anexă la Spitalul Militar Central din București. În fapt nu a condus niciodată Centrul, o structură energofagă, fără absolut nicio contribuție în combaterea pandemiei și fără activitate în cei 2 ani de existență. Înființată exclusiv pentru a-i oferi o funcție de pe care să încaseze indemnizația de conducere, îl obliga totuși pe „comandantul” Gheorghiță la redactarea și depunerea declarației de avere pentru anul 2020. Nu a facut-o, motiv pentru care ANI ar trebui să se sesizeze din oficiu așa cum a facut-o în alte situații.
Am mai scris despre modul scandalos prin care pandemia a fost transformată în oportunitate de către conducerea SUUMC și camarila din jurul ei. Faptul că Gheroghiță a fost împuternicit timp de doi ani la conducerea acestui Centru este o altă ilegalitate. Împuternicirile se pot face pentru cel mult 6 luni, cu posibilitatea prelungirii de către ministru pentru încă cel mult 6 luni.
Ministrul apărării la data înființării Centrului, generalul (rz) Ciucă a ordonat mai multe controale la SMC. Unele din proprie inițiativă, iar altele în urma unor sesizări. Nu s-a întâmplat nimic. Responsabil cu cercetarea disciplinară a derapajelor de la lege și regulament a fost desemnat Statul Major al Apărării. Nu este foarte clar al cui a fost ordinul dar s-au tergiversat atât de mult investigațiile până când s-a împlinit prescripția unor măsuri punitive. Unele fapte ridicau serioase suspiciuni de incidență a legii penale astfel cei vinovați sunt suspecți de complicitate.
Adevărat este că Ciucă a manifestat o determinare ieșită din comun pentru debarcarea de la conducerea SMC a gl.mr. Ioniță Florentina. E greu de spus dacă a fost preocupat de stingerea sesizărilor de corupție și indisciplină din interiorul unității sanitare sau ar fi vrut să numească pe altcineva, cert este că după 3-4 încercări a renunțat. Mai mult a fost obligat să o facă.
Gl.mr. Ioniță a fost permanent susținută de președintele Iohannis, la fel cum s-a întâmplat și cu Valeriu Gheorghiță. Impunerea lui Gheorghiță drept coordonator al campaniei de vaccinare, iar acum de comandant al spitalui SRI au fost decizii care au aparținut, cel mai probabil, șefului de la Cotroceni.
Gheorghiță este și doctor în științe medicale. L-a avut îndrumător pe senatorul PSD Adrian Streinu-Cercel, cel care i-a fost primul șef la Institutul Balș unde a făcut rezidențiatul. Având în vedere conincidența subiectului tezei de doctorat a lui Valeriu Ghoerghiță cu cea a fetei lui Streinu Cercel, Anca, promitem să facem o cercetare asupra celor două lucrări. Până atunci ne intrigă faptul că datele UMF „Carol Davila” nu coincid cu cele ale Bibliotecii Naționale. Biblioteca UMF prezintă lucrarea de doctorat ca fiind finalizată în 2010, iar Biblioteca Națională în 2013. Rămâne să ne comunice oficial care din cele două insitituții au publicat datele eronat.
„Na dara! Na-i chanci nasul...” Vasilică e comandant
Campania de vaccinare condusă de comandantul Gheorghiță a înregistrat o înfrângere cum nimeni nu anticipa la început. În primele luni atât de mare era entuziasmul încât teamă aveam că nu reușesc sponsorii lui Valerică să-i trimită serul miraculos în ritmul cu care se angaja el să-l inoculeze. Apoi s-a fâsâit. S-au vaccinat 8 mil de locuitori, s-a utilizat un număr dublu de doze și s-au cheltuit câteva zeci de milioane de euro doar în logistică și remunerația personalului implicat. Astăzi avem cel mai redus procent de vaccinare din Europa și se pare că a rămas „civilul” Baciu să revigoreze campania. Gheorghiță, însă, și-a extins competențele lingvistice către limba romani.
Un doctor fără expertiză medicală, un comandant fără experiență managerială, un arivist dominat de un egocentrism periculos, dar un mercenar loial celui care plătește. Obedient și slugarnic față de superiori, dar ipocrit și cameleonic în relația cu colegii n-ar fi putut atrage atenția cu astfel de „competențe”. Probabil are și altele, dar le-a păstrat pentru funcțiile cu adevărat importante.
”La conducerea Spitalului Clinic de Urgenţă “prof. dr. Agrippa Ionescu”, col. dr. Valeriu Gheorghiţă va pune în aplicare un plan managerial destinat creşterii constante a calităţii actului medical pentru întreaga comunitate deservită de unitatea medicală.” ne anunță comunicatul SRI. Dacă nu-i iese, asta e, ghinion! A făcut el praf o campanie națională în plină pandemie, un spital aproape că e sub demnitatea comandantului Gheorghiță. Surprinde faptul că la conducerea unei unități din subordinea principalului serviciu de informații al țării a fost acceptat un personaj cel puțin controversat.
Noi vom urmări, în ordine, teza de doctorat, declarația de avere și relația cu firmele din industria farmaceutică. De competență se vor convinge alții.