Legiunea „generalii NATO de pe micile ecrane”

Una din cele mai importante modificări ale proiectului care a circulat în mass media era un articol 8/1 introdus în Legea apărării naţionale a României nr. 45/1994. Se încerca impunerea „situației de criză în domeniul securității și apărării naționale”. De remarcat că nicio normă legislativă nu definește „domeniul securității și apărării naționale”. Orice opinie pe marginea sintagmei ar fi doar speculație sau părere personală. 

Definiția „situației de criză” era atât de generală încât pare incredibil să fie elaborată de niște juriști. Nici nu contează. Ar fi fost solicitată părerea unor indivizi cu trecut penal sau cu o carieră mediocră, prezentați ca „generali NATO” și care ne-ar fi explicat necesitatea și beneficiile „situației de criză”.

Luni, 7 martie 2022, la apariția știrii despre „situația de criză” s-a umplut de ridicol la televiziune gl. (rtg) dr. Eugen Bădălan . Fostul șef al Statului Major General/ SMG este recunoscut pentru afinitățile politice (a fost deputat PDL), dar mai ales pentru condamnarea definitivă la patru ani de închisoare cu suspendare. Bădălan a fost membru în comisia de doctorat a premierului Ciucă și unul din autorii pe care „vulpea de la Plenița” i-a plagiat cu entuziasm. 

La doctorat și Bădălan vom reveni, mai ales că acesta nici măcar nu a fost în sală la data susținerii tezei. A trimis un mesaj scris de un subordonat pe care l-a citit conducătorul tezei. În ce privește „situația de criză” și-a dat cu părerea la nivelul așteptat: sfertodoct, prăfuit, pierdut în concepte și idei arhaice, lipsit de relevanță și consistență.

Lângă pseudo-strategii care bântuie studiourile TV am remarcat trei corifei ai operațiilor militare din Ucraina care își dau cu părerea despre orice. Trei generali în retragere, ieșiți din sistem în urmă cu mult timp și care fac în fiecare seară turul televiziunile. 

Corneliu Dobrițoiu a fost primul general din perioada NATO a României numit ministru al apărării. Un ofițer mediocru, care nu a condus nici măcar un batalion și nu a văzut un teatru de operații decât în poze. S-a insinuat cu determinarea unui arivist de carieră, încă de tânăr, prin birourile structurilor centrale ale MApN. Speculând oportunitățile a primit gradul de general ca șef al unei direcții centrale. În mai 2016 a fost condamnat la un an închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi două luni închisoare pentru fals intelectual. 

Gl.lt. dr. Virgil Bălăceanu are 3 stele deși a condus unități doar până la nivel brigadă. Este președintele Asociației Ofițerilor în Rezervă și Retragere, poziție de pe care speră să facă pasul în politică. Este foarte activ în ultima perioadă în ce privește analiza războiului și organizarea rezervei. Nu are, însă, nicio realizare privind calitatea vieții militarilor în rezervă. Este un suporter al actualei conduceri a Armatei și se gudură pe lângă șeful Executivului pentru a rămâne cuplat la resursele și beneficiile pe care le avea ca general activ.

Ultimul pe listă este gl.bg. Mîndrescu, un alt „ambițios” care a primit gradul doar pentru că a fost suficient de abil cât să profite de oportunitățile unei structuri multinaționale. Batalionul a fost nivelul maxim pe care l-a comandat, doar împuternicit. Este și motivul pentru care Băsescu a refuzat în mai multe rânduri să semneze decretul de avansare. Reușește să epateze printr-un nivel al discursului superior multor „moș Teacă” din armată, dar pentru cei care înțeleg fenomenul sunt evidente limitele expertizei pe care o afișează. 

Cei trei sunt doar câteva exemple de generali fără experiența conducerii măcar a unei divizie din cei 2000 pe care îi are România. Generali care au depășit vârsta la care mai pot fi chemați în activitate, dar care astăzi susțin narațiunea Puterii, doar pentru că PNL se dovedește un partid care știe să-și recompenseze obedienții. 

Bădălan și Dobrițoiu ar putea să aibă decența să nu apară în public. Sunt penali. Bălăceanu și Mîndrescu au bagaj cultural și cunoștințe care depășesc cu mult media, dar se compromit tocmai pentru că încearcă să comunice judecăți de valoare despre operații militare desfășurate... la televizor. Pregătirea și experiența ar trebui să le spună că ce se întâmplă pe teren este total diferit, iar ei nu fac decât să-și dea cu părerea ca toate „fătucele” abia ieșite din adolescență și promovate „moderator”.

Au încercat, n-au dat cu parul

"Proiectul ajuns în media era o colecţie de prevederi din mai multe legi, fără expunere de motive, fără detalii. Nu este de actualitate. Era un draft, nu era pregătit pentru a intra în transparenţă. Când avem un proiect, anunţăm noi opinia publică" a comunicat marți, 8 martie 2022 ministrul apărării Vasile Dîncu. Totuși, proiectul „situația de criză” a fost mediatizat generos, a fost dezbătut și a făcut subiectul unor articole care-i criticau oportunitatea și mai ales ... constituționalitatea. Dîncu minte! Draftul este real, a mai circulat și are expunere de motive pe câteva pagini. Puerile și stupide motivele, dar sunt expuse. Proiectul însă propune niște încălcări ale Constituției care l-ar face până și pe Iohannis să se îmbujoreze.

Definiția „situației de criză”, mai elaborată decât actualul program de guvernare, avansa perspectiva unui regim apropiat dictaturilor militare. Situația de criză ar fi una în care „societatea se confruntă cu mari dificultăţi generate de apariţia sau iminenţa apariţiei unuia sau mai multor incidente pe teritoriul naţional, la nivel regional sau internaţional, ori de ameninţări, riscuri sau vulnerabilităţi prin care sunt grav perturbate sau ameninţate condiţiile de viaţă, sănătate şi mediu, proprietatea, stabilitate politică, economică sau socială, ordinea publică, securitatea şi apărarea naţionala...” 

De când are Armata atribuții să se pronunțe dacă sunt amenințate „condiţiile de viaţă, sănătate şi mediu, proprietatea, stabilitate politică, economică sau socială”? Cum să se insinueze Armata arbitru în ce privește „stabilitatea politică”? Probabil ne-am țăcănit de tot la cap. Chiar dacă Dîncu neagă, proiectul este „de actualitate” și foarte probabil a fost „aruncat” de către cineva din minister la ordinul celui care îl conduce de facto, eroul de la Nasiriah. A fost doar sondată reacția societății sau s-a încercat încă o umilire a lui Dîncu?.

Sunt multe proiecte care se promovează profitând de atenția pe care opinia publică o acordă crizelor pe care le trăim. La fel s-a întâmplat și cu tentativa de modificare a Legii educației naționale, nr.1 din 2011, prin care se încerca exonerarea de consecințele plagiatului a celor care ar fi săvârșit furtul intelectual anterior anului apariției respectivei norme juridice. Despre asta însă în materialul următor.

Un ministru de mucava împotriva unor generali de carton

Vasile Dîncu este un ministru onorific și constant sabotat, așa cum au fost toți din zona PSD. Este evident din modul în care este consiliat, din informațiile eronate pe care le primește și apoi le transmite, din luările de poziție pe care le are și care sunt pregătite de subordonații săi. Vasile Dîncu nu conduce MApN pentru că este singur împotriva unui sistem controlat de cel care l-a creat. PSD a zis că dă o lovitură de imagine având Apărarea, doar că Ciucă a fost mai abil. Am spus de mai multe ori, Armata este emancipată de sub controlul civil și politic, este total subordonată celui care a transformat-o în feudă personală.

Adrian Țuțuianu a fost „eliminat” de la conducerea ministerului în august 2017 printr-un puci abil pregătit de un grup de generali. În cele doar câteva luni de mandat s-a dovedit a fi un ministru incomod, care nu răspundea sub nicio formă „sugestiilor” generalilor și care avea prostul obicei să-și noteze ordinele și să urmărească modul de executare. I-a fost înscenată o criză și a căzut în capcană. S-a considerat suficient de abil să lupte împotriva unui grup de politruci și a pierdut. Nu nivelul inteligenței individuale a camarilei generalilor e important ci suma intereselor oneroase care-i motivează să se susțină necondiționat.

Gabriel Leș a fost, în două mandate, ministru al apărării, după ce anterior a fost și secretar de statși șef al Departamentului pentru armamente. A fost mai mereu singur și ținut în afara fluxului informațional, dar, mai ales constant indus în eroare. Cel mai bun exemplu de rea-voință din partea generalilor a fost modul în care fostul șef al Resurselor Umane l-a consiliat în criza generată de expirarea mandatului gl. Ciucă la conducerea Armatei. 

Dacă ar fi avut sprijinul onest și loialitatea subordonaților, Leș n-ar fi oferit președintelui, pe tavă, posibilitatea să-i conteste propunerea unui nou șef al SMG. Gl.mr. Lungulescu, cel care l-a trădat atunci, era un apropiat al PNL și se aștepta ca recompensa să fie funcția de secretar de stat. Doar că „iubim trădarea, dar îi urâm pe trădători” se aplică, mai ales, în politică. În cel de-al doilea mandat Gabriel Leș a fost izolat și a ales să nu se mai implice. A plătit prețul încrederii pe care a crezut că o poate acorda unor generali pentru care onoare și loialitate sunt cuvinte străine. 

Cu Mihai Fifor a fost ușor. Era deja prieten cu Ciucă. A încercat câteva luni să se mintă că părerea lui contează, chiar s-a implicat și părea că este destul de hotărât să se impună. O perioadă unii chiar au fost induși în eroare că el conduce și că ar avea o relație instituțională rece cu Ciucă. Fifor a înțeles repede că nu are decât două soluții: renunță sau are soarta lui Țuțuianu. A preferat să rămână ministru doar cu numele și să-i lase șefului Apărării (actualul premier) conducerea discreționară pe care și-o dorea.

Vom reveni cu exemple despre cum „camarila generalilor” îi umilește pe miniștri sau cum concursurile sunt doar un simulacru de legalitate în „Armata eroului”!