Criza care învinge... criza

Cruciadele au încercat să impună creștinismul cu lama sabiei. Inchiziția aplica pedeapsa capitală pentru erezii pe care astăzi le-am numi descoperiri științifice. Impunerea unor convingeri religioase prin violență, și exterminarea celor care îmbrățișau alte idealuri, ar fi trebuit să rămână un derapaj al umanității, îngropat în istorie. Islamismul extrem, radicalizat de încercările de modernizare a comunităților rămase fidele organizărilor arhaice, a revigorat jihadul, un război sângeros fără nimic sfânt. 

Cruciadele nu au răspândit mai mult creștinism decât islamism a reușit să impună jihadul. Terorismul însă, de orice fel, risca să se tranforme într-o escaladare a violenței și omorurilor fără discernământ. În urmă cu câțiva ani „democrațiile consolidate” i-au declarat război terorismului, determinate să elimine flagelul care amenința omenirea. A fost lung, costisitor, sângeros, epic. S-a terminat! Am câștigat sau e doar armistițiu? 

Deocamdată pare că războiul împotriva terorismului nu a fost câștigat sau pierdut de coaliția condusă de americani. Sau de pasiunea cu care Vestul încerca să-și impună democrația. Efort și resurse pentru a implementa un stil de viață incomod în regiuni unde societatea se dezvoltă pe alte coordonate, de mii de ani. Cultivăm globalismul clamând că acceptăm multicultura, cu o singură condiție: să admită ceilalți că deținem adevărul absolut. Democrația politicienilor este corectă, a poporului e greșită. Avem lideri care sunt convinși că majoritatea habar nu are ce dorește de la viață. Sunt doar câțiva atinși de harul adevărului. 

Terorismul nu a fost învins. S-a predat, umilit de   violența și determinarea cu care coronavirusul amenința liniștea planetei. Ce-ar fi putut face câteva rețele teroriste în fața unei amenințări globale? Terorismul avea resurse limitate, coronavirusul promitea, încă din debut, potențial greu de contestat. 

Pandemia a învins terorismul! Dacă nici în condițiile astea nimeni nu nominalizează COVID-19 drept candidat la Premiul Nobel pentru Pace atunci chiar nu există recunoștință colectivă.

Pandemia s-a dovedit o amenințare mult mai agresivă la adresa omenirii decât terorismul. Cel puțin în România a dovedit o capacitate suspectă de adaptare la interesele clasei politice. De fiecare dată când am avut campanii electorale, alegeri sau congrese ale partidului COVID-ul se dovedea foarte înțelegător. Lovea necruțător când elevii se întorceau la școală.

Războiul din Ucraina este oribil. Orice război este oribil. Un dezastru lipsit de logică și umanitate. Un imperiu care nu și-a vindecat frustrările sfidează logica și bunul simț provocând răni care se vor cicatriza greu. Trebuie să constatăm, însă, că sutele de mii de refugiați au reușit să scape nu doar de urgia bombelor, dar și de spectrul coronaviruslui. În ultimile 10 zile niciun cetățean care a trecut granița, dinspre Ucraina, nu a fost testat pozitiv și foarte probabil toți erau explicați. N-am putea accepta faptul că statul român și-a terorizat proprii cetățeni cu măsuri pandemice absurde, dar a renunțat complet la ele doar pentru că o altă criză ne încearcă granițele. 

Guvernul și politicienii au monopol asupra devărului

Ne informăm doar din surse oficiale. Niciuna nu a adus în discuție modificări legislative prin care să se fi modificat regulile pandemiei. În urmă cu mai puțin de 2 luni certificatul verde era vital pentru trecerea frontierei. România abia începea să se familiarizeze cu PLF-ul european, iar campania de vaccinare trecea în etapa „booster la booster”. Un fel de play off al celor disperați să își inoculeze serul miraculos. 

Astăzi abia dacă se mai vorbește de coronavirus. Am avut stare de urgență când erau comunicate 50 de infectări pe zi și stare de alertă când incidența era ZERO în București. Doi ani am trăit o permanentă stare de alertă impusă ilegal de un Guvern care nu s-a străduit niciun moment să intre în legalitate. 

Multe fapte care au ridicat serioase suspiciuni de ilegalitate, corupție și abuz, s-au petrecut la umbra stării de alertă. Mii de angajări în condiții cel puțin discutabile, achiziții care au eludat grosolan cadrul legal și abuzuri ale autorităților s-au petrecut invocându-se excepțiile pe care le permitea alerta.

Memoria colectivă este foarte scurtă. Mult mai scurtă decât onoarea unor politicieni despre care am amintit că nu au deloc. Perioada ultimilor 2 ani a produs anomalii și ridică întrebări incomode pentru mulți miniștri și personal de decizie. Era evident că ieșierea din starea de alertă va fi momentul în care vor începe să curgă investigațiile.

Pentru guvernanți războiul este perdeaua de fum perfectă, în spatele căreia să acopere deciziile contestabile și discutabile din perioada stării de alertă. Războiul oferă un prilej unic pentru politicienii noștri de a scăpa de unele consecințe. Cel puțin așa cred ei. Poporul este terifiat de război, iar cum au apărut perspective apocaliptice nimeni nu va observa cum dispare o „stare” care a generat ilegalități și decizii neconstituționale.

Începând cu ziua de 8 martie 2022 nu va mai fi prelungită starea de alertă. Incidența este 16 în București, iar numărul de infectări rar a coborât sub 5000 în ultimile 2 luni. Ne informăm numai din surse oficiale și credem religios tot e ne spun guvernanții. De ce? În condițiile în care tot ce spun este contrazis de realitate sau de propriile lor fapte ce argumente au pentru a ne solicita încrederea?

Au fost achiziționate 120 mil. vaccinuri pentru care vom plăti mai mult de 1 mld. euro. Cât ne-au costat toate cele 17 avioane F-16 Falcon care zboară sporadic spre inutil. Am cheltuit alte câteva miliarde pe „consumabilele pandemiei”: măști, dezinfectanți, izolete, costume de protecție, milioane de teste pentru sectorul public și amenajarea spațiilor de vaccinare. Decontează poporul ezitările și deciziile eronate ale politicienilor.

S-au pompat sute de tone de oxigen, fără discernământ, în niște oameni pe care indolența sistemului i-a omorât. Au murit câteva mii de români doar pentru că nu au avut posibilitatea unor controale medicale sau pentru că asistența medicală era limitată sau restricționată.

După „decreței” urmează „generația pandemiei”. „Pandemicii” vor purta sechele toată viața. Trei ani școala mai mult s-a făcut că oferă educație decât a reușit. Au fost anomalii până în ultima zi a stării de alertă, iar ele vor continua. Un copil obligat să rămână acasă din cauza unei răceli nu are posibilitatea să participe la cursuri online. În schimb, în aceeași clasă, copiii care nu pot participa fizic la cursuri din cauza coronavirusului o fac online, exclusiv, de aproape 2 ani. În România ultimilor 2 ani infecția cu coronavirus îți asigura un loc în spital (bine, riscul era să fie și cel de veci), orice altă afecțiune medicală era pusă în așteptare sau vindicată prin sistemul privat.

Pandemia nu a fost învinsă prin măsuri sanitare, vaccinare sau celebra „imunizare de turmă”. Războiul din Ucraina și acțiunile scelerate ale unui personaj ajuns la apusul gloriei au făcut ca întregul discurs despre valurile pandemice să fie golit de conținut. Mass media pare că nu mai are niciun fel de preocupare. A dispărut din raza de interes orice alt subiect. Este incredibil cum toată ziua se pot relua obstinat aceleași imagini și subiecte, iar întreaga agendă publică din România să dispară. Nimic nu mai contează în afara războiului, iar unii par chiar dezamagiți că nu suntem implicați.

Iohannis ne-a rugat frumos ”ieșim din starea de alertă, dar să nu uităm să ne spălăm pe mâini”. Așa cum s-au spălat mulți din liderii noștri de grija pentru popor. Urmașii lui Pilat din Pont poartă cravată și costum.