Cercetarea in rem, o batistă pe țambal aruncată cu celeritate

Procuratura este un instrument pe care regimurile opresive îl folosesc pentru intimidarea și anihilarea  celor incomozi. Atrocitățile din perioada comunistă au fost comise cu complicitatea sau sub acoperirea procurorilor. Foarte puțini din cei care au încurajat sau cauționat practicile torționare sau linșările au fost cercetați după căderea „dictatorului”. Unii au fost numiți miniștrii sau aleși parlamentari. Alții și-au susținut odraslele pentru poziții importante în magistratură sau politică. 
Astăzi, angajații Ministerului Public sunt numiți politic și aproape obligați să răspundă comenzilor politice. Cariera lor depinde de modul în care înțeleg să răspundă „sugestiilor” venite din partea sferelor de influență. Majoritatea procurorilor nu sunt decât niște dulăi care sfâșie discreționar. 
Dacă interesul impune un procuror poate demonstra celeritate și entuziasm. În aceeași măsură, dacă este nevoie, tergiversarea unor anchete se poate prelungi până în preajma termenului de prescripție sau sunt dispuse măsuri,  care să obstrucționeze acțiunea legală a părții vătămate. 
Suspiciunile privind plagiatul din teza de doctorat a premierului au fost aduse în atenție, pentru prima oară, de site-ul nostru. Nu am reacționat și nu am dezvoltat subiectul imediat după apariția unor dovezi pentru că doar erau confirmate informațiile noastre. Subiectul, însă, nu este închis sau ignorat, pur și simplu considerăm că este corect să se pronunțe, mai întâi, cei competenți, din mediul academic.
Dovezile privind plagiatul au fost făcute publice de publicația online pressone la 18 ianuarie 2022. Câteva zile mai târziu, procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au anunțat că fac cercetări pentru plagiat într-un dosar deschis… in rem. După alte câteva zile au ridicat de la Universitatea Națională de Apărare documentele din dosarul de doctorat al premierului.
Prin urmare, un cetățean peocupat de exigențele academice a făcut pângere penală instant, iar Parchetul s-a pus în mișcare imediat… in rem. Adică, anchetează o situația în care „urmărirea penală începe, nefiind necesară cunoașterea persoanei făptuitorului, fiind suficient doar că s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.” În speța menționată nicio instanță academică nu a confirmat plagiatul. Atunci care este fapta? 
Presiune asupra premierului sau încercare de blocare a activității unei comisii? Nici nu contează. De când are Parchetul competențe academice? Nu comentăm (încă) absurdul și ticăloșenia unei situații care probează, iarăși, putregaiul din justiția românească. Vom reveni cu un material separat. Până atunci constatăm că Parchetul interferează cu o procedură legală de aflare a adevărului tergiversând soluționarea unor acuzații publice. 

Depresia inculpatului dictează ritmul și oportunitatea anchetei

Miercuri 12 ianuarie 2022, cu aproape o săptămână anterior dezvăluirilor privind plagiatul menționat anteriori, un polițist lovește două copile pe trecerea de pietoni. Una din fete a murit pe loc, iar cealaltă a ajuns la spital. După 8 (opt) zile de la producerea accidentului mortal agentul de circulație a dat prima declarație organelor de anchetă. De trei ori s-au rugat, fără success, procurorii de șoferul care a produs accidental să le acorde atenție și o declarație. Nu avea dispoziția necesară și starea emoțională îl împiedica să colaboreze cu organele de anchetă. 
Mașina de poliție a fost dusă la expertiza tehnică la două săptămâni de la data producerii acidentului. A stat pur și simplu parcată în curtea unei secții de poliție pentru că nu a fost timp să se deruleze procedura prealabilă. În cazul plagiatului după 10 zile deja începuse urmărirea penală.
Testele tehnice vor dura cel puțin două luni și urmează să stabilească viteza de deplasare, starea frânelor și a direcției precum și… când a realizat șoferul pericolul. Cum vor stabili tehnicienii ce reacții senzoriale a avut agentul de poliție doar un parapsiholog ne poate explica, dar așteptăm cu interes concluziile.
A fost deschisă, astfel, oportunitatea unei defecțiuni tehnice care l-ar transforma pe șoferul ucigaș în victimă. Un neferict bântuit de sindromul post traumatic în urma unui accident pentru care vinovată e mașina, nu șoferul. 
În altă ordine de idei, agentul de poliție este stresat și pentru că nu a beneficiat de tratementul acordat premierului. De ce în cazul lui urmărirea penală nu a început tot in rem? N-ar putea procurorii să spună că, deși fapta este încadrată penal, încă nu e clar cum stă treaba cu autorul?  
După alte zile de deliberări procurorul consideră că audierea martorului care l-a ascuns pe cel care a produs accidental, într-o mașină, este lipsită de relevanță. Chiar așa, de ce să-l pună pe om într-o situație complicată? Cum ar explica el că l-a luat pe șofer de la locul accidentului înainte de sosirea celor responsabili cu primele cercetări? Solicitarea a fost respinsă pentru că „din cuprinsul cererii nu reies aspectele urmărite a fi lămurite prin declarația martorului indicat.”
Păi exact asta ar fi vrut avocatul vitimelor să determine. În dotarea mașinilor de Poliție se află câte o geacă de schimb civilă? Ce căutau polițiștii civili la locul accidentului și de ce au interferat cu ancheta? I-a chemat inculpatul sau au venit din solidaritate? 
În data de 11.02.2022 avocatul apărării face o cerere către procurori pentru aprobarea probei cu testul poligraf. Zece zile mai târziu Procuratura a trimis o notificare către avocați prin care îi anunâă că agentul de poliție Popescu nu a fost de accord cu testul poligraf. De 8 zile au avut nevoie Parchetul și Poliția să-l întrebe pe inculpat dacă este de accord cu testul. 
Având în vedere atitudinea agentului de poliție, dar mai ales faptul că accesul acestuia în clădirea Parchetului se face pe la ușa destinată persoanelor importante, apare suspiciunea, rezonabilă, că ar fi fost sfătuit chiar de către anchetatori să nu-și dea acordul. Sau, la fel de probabil, după ce a stat și a cugetat îndelung Popescu a considerat că testul poligraf poate releva detalii pe care e mai bine să nu le știm. Indiferent care este adevărul atitudinea procurorilor este, iarăși, reprobabilă.
Nu este prima, și probabil nici ultima, dovadă de clemență sau concesie pe care anchetatorii o fac unui șofer a cărui faptă este mai mult decât evidentă. În speța despre care vorbim nici măcar prezumția de nevinovăție nu mai operează. Culpa agentului de circulație care a ucis un copil pe trecerea de pietoni este mai mutl decât evidentă. Rămân de stabilit doar circumstanțele.
Greu de înțeles de ce Parchetul tolerează indolențele celui care a produs accidentul mortal. O complicitate suspectă și o atitudine care o transformă în avocat al inculpatului. Poate lipsa de experiență a procurorului de caz. O domnișoară care a absolvit Facultatea de Drept în 2014 și  Institutul Superior al Magistraturii în 2019.   
Până la o decizie definitivă a instanței agentul de poliție poate conduce pe mai departe un autovehicul, iar punerea sub control judiciar expiră peste 2 săptămâni. Prezumția de nevinovăție acționează la fel ca în cazul plagiatului. Până se lămurește Parchetul cine este autorul furtului intelectual cercetează dacă nu s-a produs o neînțelegere și teza s-a auto-plagiat. Atât de mult a stat ascunsă încât s-a alterat, iar autorul poate fi exonerat.